Hmmmm
Nu ştiu cum sună treaba asta, dar se pare că pentru unii, sau mai bine zis, pentru cei mai mulţi dintre noi, a mânca e una din plăcerile vieţii. Pentru alţi ... e pasiune, altă dată e responsabilitate, ori disciplină, chiar obligaţie sau pedeapsă, însă raaaaaar, sau niciodată nu am întâlnit un om care să transforme gătitul în plăcere, dincolo de papilele gustative.
"Mănânci şi cu ochii" mai zice câteodată ....
Am mai zis că nu-mi place să gătesc. Faţă de alte persoane cu care mai stau de vorbă pe tema asta, nu mă încântă să văd toate ingredientele aşezate pe masa de lucru, nu gust de 10 ori mânarea în timp ce gătesc, nu o aranjez în farfurie până nu mai arată a mâncare.... fac asa.... o treabă rapidă (sau nu) cu care să trăiesc până data viitoare când e musai sa mai fac ceva. Pesonal, mă încântă mirosul apoi gustul şi deloc aspectul. Probabil mi se trage din copilărie, că mama, femeie industrializată, nu se omora să-mi facă te miri ce opere de artă. Mâncăm ca să trăim, nu trăim ca să mâncăm. Nici tradiţionala cină în familie nu se cam făcea, că fiecare cu programul şi bioritumul lui, mai mult sau mai puţin prezent pe acasă, deci pentru mine nu e ... ceva sacru.
Eh .. "condamnarea" mi-a venit odată cu minunăţia asta de băiat, singur la părinţi, pe care mama l-a răsfăţat cu prăjituri si feluri de papa, care mai de care mai bibilite, gâdilate şi gustate. Omul nu mănâncă singur, adica veşnic trebe însoţitor (de bol), nu trânteşte orice oricum în farfurie, nu vrea compromisuri şi musai instrumente adecvate. Pe lângă astea, vrea chestii diferite în farfurie, de-a lungul zilei, să fie proaspete, aranjate, descântate, colorate, etc.
Apăi, îmi pare rău stimabile, eu n-am nici tragere, nici vreme şi nici plăcerea să vin zilnic, de două ori, cel puţin, cu ceva nou şi gustos, pe masă ( a nu se înţelege că protestez, doar că
La început ( când era sita nouă ) îmi era drag să gătesc numai pentru noi doi, de altfel, aveam şi mai mult timp de alocat acestui capitol. Ştiam să fac nişte feluri gustoase, bune, săţioase.... şi rapide oarecum. După o vreme îmi găseam mai mult treabă pe la comp, curăţenie, cumpărături, birou decât la cratiţă. Tânărul se găsea în poziţia de a ma aştepta acasă cu masa pusă (uff ce norocoasă sunt! îmi ziceam).
Orice minune ţine trei zile! Mă gândeam că pot tolera lipsa de disciplină şi curăţenie prin casă, inclusiv bucătărie, atât timp cât găteşte el mai mult. Şi găteşte bine! (am început să mă rotunjesc în obraji, şolduri :P, după cum se vede ). Relaţia noastră a început sa se transforme normal, într-una în care nu mai alergăm bezmetici prin cluburi( nu că n-a fost fain), ci preferăm să stăm acasă, să MÂNCĂM ceva făcut de mâinile noastre, la un film, leneveală etc.
La un moment dat mă aşteptam să se plictisească, ştiţi voi ... monotonie, alte obiective de viitor care mai inhibă omul, acesta, în cele din urmă căutând să scape de cotidian într-o lume cu gagici, poze sexy pe net, mai o revistă deocheată, mai verifici ce mai face colegă nush care pe facebook .... etc.etc.
Eh oameni buni, omu' meu salivează si băleşte prin magazine cand vede o bucăţică bună ... de carne. I se umezesc ochii la reţete cu poze pe net, şi se caută prn frigider şi dulapuri de ingrediente.
Când îl văd .... nu ştiu dacă să mă bucur sau nu, momentan, mă amuză teribil pornografia .... culinară pe care o urmăreşte, şi mă întreb dacă fiecare bărbat caută ce nu are acasă, şi dacă în categoria asta se încadrează ... o femeie pasionată de gătit ... sau măcar talentată în bucătărie.
sursa foto
Poftă bună!
