DegeabISME

În timp ce unii se ceartă pe articole încălcate din protocoale, pe mizeria din spitale, pe chiloti şi alţii se războiesc, ca la noi, pe vremuri, îşi serbează ziua de naştere sau îşi aruncă ciorapii în WC, în Finlanda e noapte, în Timişoara e sexy. Nouă ne place sexy, altfel nu merge.

Pe ici, pe colo se mai plânge câte unu' de viaţa grea, de taxe şi impozite, de câinii care ne fură, ne mai minunăm de cadavre furate din spitale şi cam aşa trece ziua, galopând printre ştiri, noutăţi, şi frustrări, fără să ne întrebăm cu adevărat care e diferenţa între oul alb şi oul maro.

Ei bine ... dar ce-ati vrea? 

Să grădinărim? - ne ţine de foame?

Să facem club de carte, apoi să dezbatem utopiile altora? - ne ţine de foame?

Să înfrumuseţăm gratis spaţiile publice? - ne tine de foame?

Sa notăm toate ideile bune, care ne vin, dar sunt greu de realizat? - ne tine de foame?

Care e valoarea nutriţională a activităţilor zilnice?

Trebuie chiar totul să ne ţină de foame? Şi dacă da, care foame?

Ca să-ţi potoleşti foamea, cel puţin în teorie, ar fi indicat să munceşti (fie că munceşti pentru spirit, pentru bani, pentru muşchi, pentru cunoaştere, pentru experienţă, pentru binele altora, pentru papuci noi).

Dar ce înseamnă munca? 

Unii spun că decât să lucrezi degeaba, mai bine stai degeaba, alţii ...mai tineri, se plâng că angajatorii vor tineri, creativi, dinamici şi cu muuuuuultă experienţă :))

ATENŢIE

Acesta este un material prin care susţin voluntariatul!

Din păcate nu am sute de ore de voluntariat, iar, în accepţiunea mea, voluntar nu înseamnă numai plantat de copaci şi mângâiat căţei prin parcuri, nu că asta n-ar fi fain, din când în când.

Mulţi dintre noi, vrem să fim angajaţi la firme mari, faine, de renume, la care considerăm că avem acces ori prin superskills şi experienţă ( deci peste vreo sută de ani), ori prin recomandare (alias nepotism, la noi). Considerăm că entuziasmul sau tinereţea sunt suficiente, că teoria din şcoală oricum nu are legătură cu practica de la job, că experienţa vine muncind şi că why bother, că oricum la un moment dat suntem exploataţi.

Faină viaţă nu? Abia aştept să fac copii şi să le spun grozăvia! Să le spun că dacă stai ca trifoiul cu patru foi şi faci fotosinteză, vin oamenii şi te admiră şi te vor lângă ei! Iar tu trifoiule, prin simplul răsărit al soarelui, ţi-ai îndeplinit cu succes destinul!

Ştiu că mulţi îşi rup gâtul să facă, să dreagă, se lupta cu economia, preconcepţiile, taxele, discriminarea, dar azi nu-mi propun sa fiu politically correct!

Azi îmi propun să le dau un şut în fund celor care au scris în CV numai numele şi adresa, că nimeni nu i-a angajat, că de unde experienţă, că e tineri, săracii (scuzaţi-mi agramaticalităţile)!

Să-i trimit la voluntariat, oricare ar fi ăla, să înveţe şi ei ce-i aia echipă, expirmare, negociere, raport de muncă, competiţie, ONG ş.a.m.d. . Măcar să nu mai fie degeabişti fără experienţa, ci să fie degeabişti cu o lungă listă de lucrat pe gratis, care-i face mai angajabili, la un moment dat.

Dacă în urma acestui text vă apucă un dor de ducă, iacătă loc unde aşteptăm degeabiştii să voluntarieze pentru ţâţe. 

Între timp ....

Dragoste cu sila

Ieri trebuia să dau un răspuns vis-a-vis de blogul meu. N-am făcut-o că nu era omul online.

Să vedeţi despre ce e vorba:

îmi scrie un tip pe facebook, cu care aş fi fost colegă de facultă, la un moment dat, că vrea să-mi facă site pentru blog: hosting gratuit, desing mai fain ( adica template-ul ales de mine e urât, nu? ), mai multe opţiuni, fără reclame etc.

Zic, nu mă interesează, e suficient cât îmi oferă contul de google, chiar daca e pe subdomeniu. Nu consider că sunt eu nu ştiu ce personalitate, cu idei măreţe, activitate intensă şi imagine de creat sau păstrat. Nu vreau să dedic mai mult timp decât este necesar acestei noi pasiuni ale mele.

Mai trece o săptămână, mai postez şi eu trăiri de-ale mele, PAC, iar apare tipul: ce zici, cum zici? - mai detaliază, mai propune.

Zic: mă gândesc până duminică ( în sinea mea, să mă consult cu tehnicianul de serviciu alias boyfriend, care e mai în temă decât mine cu chestiile astea).

La un moment dat mă înştiinţează că a cumpărat domeniul, există şi mă aşteaptă.

M-a amuzat insistenţa lui.

Sincer, nu ştiu ce să fac. Adica omu' ăsta zice că face, că drege, totul fain frumos şi gratis. Am un an să mă gândesc dacă vreau să devin proprietar pe domeniu, daca vreau mi-l dă, dacă nu, se şterge, şi gata. Fără contracte, fără obligaţii.

Sună prea....hmmm

Nu ştiu dacă sunt pe undeva intenţii ascunse, sau ce talent nemaipomenit a văzut la mine, însă acum îmi dau seama că nu am nevoie de un spaţiu tot desenat cu floricele şi rezoluţii profi etc etc întrucât eu nu fac asta de profesie, unu la mână şi pe deasupra nu mă încântă formele fără fond (adica degeaba am o pagina toată fashion dacă io scriu numa kkt), doi la mână zic să cresc un pic, să prindă contur treaba (daca va fi să fie) şi abia apoi apare nevoia de "aspect comercial".

Nu ştiu ce biznis e ăsta, eu prefer să stau în banca mea, să mă bucur de ceea ce am, în limita puterilor şi cunoştinţelor mele, să nu depind de nimeni când îmi vine să-mi vărs web-ciorba în public.

Mulţumesc pentru atenţia şi intenţia omului, îi urez succes în activitatea viitoare, sper să facă uz într-un mod creativ de domeniul proaspăt achiziţionat şi să nu-mi poarte pică pentru alegerea mea şi pentru modul în care am decis să răspund propunerii lui.

Dragoste cu sila nu se poate.

Misogini fermecători

Ghid complet de ziua îndrăgostiţilor!

Yahoo! te salvează

Not a morning person!

E prea devreme, încă n-am băut cafea şi nu îmi vin cuvintele.

Am deschis mailurile să citesc ce-a mai intrat de aseară până acu, verific facebook, blog, deschid articolele ale căror titluri îmi spun ceva ... şi uite asa mi se umple ziua, apar materiale, păreri, idei etc.

Nu pot să fac abstracţie de inimioara de la Yahoo! Mă distrează prea tare!

Au pus ăştia o "aplicaţie" sau ce-o fi, langa butonul de "compose", care îţi formulează un mail pentru cine vrei tu, în funcţie de trei stări pe care le poţi avea pe 14 februarie.

Nu mai despic firul în patru, că uneori o imagine face cât o mie de cuvinte şi oricum nu mi-am alocat timp pentru blog, azi. Deci , mai jos screenshot-urile

Have a nice day ppl!

Bărbaţii sunt gay dacă:

Azi... una din zilele în care lucrez din vârful patului, cu TV-ul pe fundal, căştile conectate la tel, să nu cumva să mă obosesc să tastez prea mult, îmtâmplător cu iubitul "homeoffice" ... fac ce fac de obicei: trimit mailuri, citesc, scriu, planific, programez etc etc. 

Numai ce-am luat micul dejul, la ora 13, mi-a picat bine, stau şi mă uit în gol măcar vreo cinci minute, apoi caut ceva de trăncănit pe fundal, mai departe la TV.

Era Dr. OZ, acest "mama omida" care ştie tot, face tot, e expert în orice domeniu, bla bla bla, perfectul şi absolutul.

N-am văzut de la început, dar, la un momet dat, în platou, o zăresc pe Kirstie Alley. Piii, draga de ea, ce-a îmbătrânit, îmi zic, rulându-mi îm cap, muzată şi oarecum melancolică, mutrele ei din "Look Who's Talking Now". 

Tipa vorbea despre modul în care a reuşit să slăbească - fără a fi, de fapt slabă, dar am înteles că ar fi avut niste probleme cu greutatea o lungă perioadă de timp, şi adevărul e, că nu mi-o amintesc vreo slăbănoagă, ceea ce e bine ;) - detalia  metodele utilizate şi instrumentele, apoi a arătat nişte preparate, care cică sunt tote, absolut toate, organice şi preparate de ea. Nu am auzit-o să vorbească de sport, însă repet, nu am văzut emisiunea de la început. Bottom line, nu mi se părea că spune rahaturi, dar nici vreo minune schimbătoare de viaţă.

Buuuun zic, tipic, actriţe chinuite de imagine, standarde, tinereţe veşnică ..... HA îmi zic, ce puii mei vorbeşte ea despre dietă şi mâncare, calorii măsurate, ca şi cum ar fi vreun expert nutriţionist cu studii de specialitate, cu viaţa petrecută în laborator, pe teste şi experimente.... e ACTRIŢĂ.

Deja aveam nervi ...

mai trimit un mail, mai beau o gură de cafea .... dr. Oz continuă ... apoi reclame, apoi altă secţiune a emisiunii: 

ne arată, DOCTORUL, 3 divorţate, care au devenit un fel de grup vesel, care-şi petrec timpul împreună încercând să treacă peste trauma divorţului. Ne arată astea cum îşi fac copitele cu lac, masaj, freze, o bârfă, un gloss pe botic etc.

La un moment dat, madam Kirstie intră iarăşi în cadru, deja cu rol de mare sfătuicioasă despre divorţuri. Bun , zic în sinea mea, a trecut şi ea printr-un divorţ, o avea ceva de spus despre asta. Şi spune, şi spune ... ba o ascult ba îmi văd de treabă.

PAC mi se taie filmul!

Era la faza în care avea pe o masă nişte produse ... bere, parmezan şi mai două chestii pe care nu le-am reţinut. 

Auz' înţelepciunea supremă: dacă la întâlnirile pe care le ai cu bărbaţi, după divorţ, observi la ei în frigider bere şi şuncă înseamnă că tipul nu e bun. Dacă au parmezan şi nu mai ştiu ce, ori e gay ori e bun de ... e bun!

Aş începe prin a mă întreba, ce dracu să cauţi la om în frigider la prima întâlnire? - dar ca să nu pic în plasa stereotipiilor şi preconcepţiilor, nu zic ce e "normal" să se întâmple la prima întâlnire cu un tip. Pentru că normalul meu nu e şi normalul altcuiva. Apoi, de când dracu contează ce are omu' în frigider? Adică dacă are parmezan în firgider, nu mai contează că după un an de relaţie te bate de te stinge? Şi dacă nu ... de ce ar fi gay, un barbat cu parmezan în frigider? Dacă-l ţine la sertaru' cu cremă de pantofi, e mai bine?

.... simţeam tensiunea şi disperarea divorţatelor...

N-am mai putut, am făcut scurtcircuit, am stins TV-ul şi am eliminat multitudinea de alte argumente şi comentarii faţă de "sfaturile" imbecilei.

Şi totuşi bărbaţii care sunt gay, sunt gay dacă sunt gay (adică exclusiv orientare sexuală) sau sunt gay dacă au parmezan în frigider?

Oh doamne!

Asta are doi copii adolescenţi. Dacă eram eu fii'sa o băteam cu triunghiul de parmezan de-o resetam. Nu că aş promova violenţa ...

Băga-mi-aş ceva în stereotipiile mamii voastre! La ce s-o fi gândit Dr. OZ în perfecţiunea lui? Să ascundă bericicile ASAP că-l paşte divorţul?

would you be my masturbation material?

Iubitule, îmi pare rău sa-ţi spun, dar te transformi într-o piţipoancă.

Păi ieri când te-am întrebat ce facem de Valentine's, tu ai zis că nu şti? De parcă TREBUIE să facem ceva? De parcă am făcut ceva de Valentine's de când suntem împreună?

De parcă în ziua aia eu sunt mai suplă şi mai înaltă, mai albastră, mai aplecată?

Sau o ai tu mai lunga, mai groasa, mai noduroasa... cravata?

Da ce plm, de când te iubesc mai mult în 14 februarie decât în alte zile?

De când faci tu mai mult pentru mine pe 14 februarie, decât faci în orice altă zi a anului?

Şi-aşa suntem agresati şi abuzaţi de reclame şi materiale care nu ne interesează ZILNIC, nu mai e nevoie să ne punem ştreangu' de gât, tocmai la începutul  primăverii!

Să-i lăsăm pe alţii să fie penibili pe facebook cu postări cu floricele şi inimioare, să-şi rupă gâtul să cumpere te miri ce cacafonii de cadouri, forţate, inventate sau impuse.

Să lăsăm fetiţele să-şi radă puţele, special pentru ziua asta şi pe băieţei să pregătească aşternuturi noi, că poate poate ... se împiedică.

Iar noi, Noi ce?

Noi o să stăm acasă să ne odihnim, că vineri eşti obosit de la lucru iar eu am de citit.

Îţi mulţumesc pentru cele 11 feluri de ciocolată pe care mi le cumperi aşa randomly, pentru masajul la picioare, pentru că m-ai dus în Slovacia acum 3 ani, fără să mă cunoşti, pentru că mă sprijini în tot ceea ce fac, pentru că nu eşti fals şi prefăcut, pentru că te scarpini în buric şi nu te razi pe piept.

Vineri mâncăm ceva greu la stomac, adormim pe un film aiurea şi băşim ca urangutanii! 

P.S.: Remember "Zombies only love you for your brain!"

Te-ai ars, fiule?

De luni până vineri, viaţa noastră are un anumit tempo ... 

Îmi vin în minte ritmurile cu care Disney o trezea pe Cenuşăreasa sau pe Belle din Frumoasa şi Bestia, rutina aia frumoasă, de care ne bucurăm în fiecare zi. Până şi culorile celor 5 zile lucrătoare, au un specific, de la aşternuturile în care te trezeşti, ambianţa din casă, asfaltul, maşina, traficul ... oamenii din jurul tău. Apoi apar orele la care faci anumite lucruri, cum ar fi rutina jobului, ora la care iei masa, ora la care te întorci acasă, ce faci după programul de lucru si cum îţi închei ziua (cele 5) în mod repetitiv.

Asfel, în lumea "zilelor lucrătoare" avem un număr limitat de imagini, sunete, gusturi şi alte simţuri de care facem uz. 

Dar sâmbăta, sâmbăta e aparte.... sâmbăta schimbă destine. 

Sâmbăta am alte ştiri la TV, alte emisiuni, "de weekend", alte activităţi (care se vor recreative). Poate iau masa intr-un mod sau loc (complemente) inedit, îmbrac alte haine, miros altfel, ascult altceva, iar interlocutorul meu, in dialog, e persoana "de weekend" cu care vorbesc ALTE realităţi.

Brusc vrem să îmbracam altă piele, ca şi cum cea pe care am urtat-o până atunci e total nepotrivită în context, ca şi cum o urâm, de-a dreptul. Pielea din zilele lucrătoare, ne strânge, ne cocoşează şi nu respiră!

Atunci noi, autoeroi, ne salvăm pielea bună, pielea coafată, parfumată, epilată, hidratată ... o salvăm şi o folosim în cu totul alt scop.

Scopul bun! Cel care ne scoate din rutină, care ne duce în club, la teatru, la ceai, la prieteni, la papiţa bună a bunicii, în parc cu copiii, cu iubitul (sau iubita) ...

Toata lumea vrea sa aibe şi sa vadă pielea bună.

Sâmbăta, are o putere magică, sfântă, căreia ar fi bine să nu ne împotrivim, chiar dacă am avea puterea.

Acum îmi aduc aminte de Planeta celor doi sori .

Am fost într-o sâmbătă la un botez, într-un sat, aproape de Timişoara. Am purtat pielea aia bună, şi eu şi iubitul meu. Am luat parte la: 

" taina prin care omul, prin întreita afundare în apã sfintitã de cãtre preot, în numele Prea Sfintei Treimi, dobîndeste iertare de pãcatul strãmosesc si de toate pãcatele fãcute pînã atunci, se naste din nou duhovniceste si se face membru al Bisericii lui Hristos" . - zice Pr. Ioanichie Bãlan autorul unui articol publicat pe net. 

Desigur, dincolo de treaba spirituală, am avut parte de întâlniri  cu persoane pe care le ştiu, dar nu le cunosc sau le cunosc, dar nu le ştiu, fiecare cu pielea bună la el. Şi acest copil, nou pe lume, la care nu mă fascinează ochii, mainile sau faptul că semănă aşa de bine cu părinţii lui, ci pielea! Pielea lui nouă, faină, moale, roz, pupăcibilă!

Bebe îmbrăcat de sărbătoare, asortat şi parfumat ca noi, toti ceilalţi, intră în biserică însoţit de naşii de botez şi ceilalţi martori la eveniment. Se fac poze, se râde, se filmează. Ah, cameramanul! 

Îl deosebeşti dintre toţi, îmbrăcat simplu, normal, atent la cadre, lumini şi alte "tehnicalităţi", înregistreză, în sâmbăta lui nemagică, sâmbăta sfântă în care bebe devine creştin ortodox. Se scuză pe ici, pe colo, că trece printre noi, să ne ia mutra în cadru, să avem amintire fiecare cu fiecare, cu hainele, cu locaţia, cu lumânările şi cu popa. Da Popa! 

Popa e un tip fain, înţelegător cu enoriaşii, nu prea duşi pe la biserică şi prea tineri ca să ştie toate procedurile. Explică mereu ce urmează să facă el, bebe, naşii ... şi ajutoarele lui, are şi background vocals, cântă, se roagă şi îl face pe bebe un nou om. Are un zâmbet cald, voce puternică şi mişcări ample, care te cheamă la el (asta dacă nu cumva eşti preocupat cu facebook-ul pe telefon, sau te sună cineva de la restaurant care a înţeles greşit locaţia). Popa înţelege că e o zi specială pentru toţi cei prezenţi, vede toate pieile noi, inclusiv cea a lui bebe, şi încearcă să ne lase mai buni, mai liniştiţi, mai câştigaţi.

Ah cameramanul! El, cel care vrea să surprindă şi să capteze toate acestea, cu ochil lui atent (cu un mic ulcior în colţul ochiului,) roşu de efort şi de ruşine. Ruşine ca trebuie să se tot plimbe de colo, colo, printre invitaţi, să filmeze, să se vadă ce a fost şi cum a fost, chiar şi peste zeci de ani. Să aibe material, cu ce să compună filmarea atât de importantă! Ruşine, poate şi pentru ca îl deranjează în mod vizibil pe popa, in mişcările lui ample, care se pare că numai asta nu înţelege, ca el TREBUIE să filmeze TOT.

După ce a luat cadrul cu altarul, invitaţi, lumânări, popă, bebe, hainele noi, hainele vechi, naşi, "insistă insistent" să filmeze artistic printre toate icoanele, cristelniţa si alte accesorii, botezul bebelui!

Dacă ar putea, i-ar pune piedică popa cameramanului .... şi fotografului, dar mai ales cameramanului, ghicesc eu, după expresia de pe faţa lui.

Într-un final, iată bebe e creştinat, naşii au încheiat cu brio sarcina, popa în faţa lor expică despre ceea ce înseamnă hrana spirituală, şi cum e mai important să oferim copilului hrană spirituală, decât hăinuţe de la Nike, ulei de la Johnson's, telefoane mobile şi aparate foto, excursii şi facebook.

Absorbiţi de cele spuse într-un mod foarte contemporan .... cu cameramanul care înregistra tot ... aproape să cădem pe gânduri şi să căutăm valoarea şi umanitatea în noi înşine ... ia foc buretele de la microfonul camerei de filmat! 

Printr-un gest rapid, cameramanul scoate buretele în flăcări, îl aruncă pe jos în faţa altarului şi calcă pe el , să-l stingă. Am crezut că i-a luat foc şi părul. Martorii, cu ochii bulbucaţi la cameraman, auditoriul vizibil distras ... s-a stricat momentul.

Se întoarce popa, în măreţia straielor aurii, cu mâinile unite la piept, spre cameraman:

Te-ai ars, fiule?