Foştii colegi de clasă

Anul acesta mi-am dorit mult să-mi revăd foştii colegi de generală şi liceu, aşa că am pus mâna pe telefon şi am început sa-i sun.

Motiv? Nu ştiu, cred că eram curioasă despre ce mai face fiecare. Recent, am ajuns la concluzia că networkingul e instrumentul viitorului (nu ca până acum nu ar fi fost un instrument foarte eficient, sub o formă sau alta). Realizând că o parte bună din oamenii pe care-i cunosc, provin din şcolile prin care am trecut, îmi dau seama că nu mai ştiu nimic despre o bună parte din ei, şi viceversa. 

Practic colegii din şcoala generală au disparut de pe faţa pământului şi o bună parte dintre cei din liceu. Cum se face ca oameni din anturajul meu, ani de zile, cu care mă vedeam zilnic şi cu care îmi petreceam, poate, mai mult timp decât cu familia să dispară pur şi simplu ( din zonă, din oraş, din ţară ... din peisaj ) fără ca măcar să marcheze, cumva, în memoria mea, evenimentul?

Mda.... fiecare a fost repartizat la liceu, deci nu ne-am mai vazut aşa des ... e firesc, imi zic, unele se mai mărită şi pleacă din zonă, alţii pleacă la muncă în străinătate, ceilalţi pe la facultăţi pe nu ştiu unde ..... Ici colo, de-a lungul celor 13 ani de la generală şi 9 de la liceu, m-am mai întâlnit, în trecere, pe stradă, pe holuri, pe la diverse evenimente, cu unii dintre ei, recunoscându-ne feţele, salutându-ne politicos şi veşnic în criză de timp.

Ştiam despre fetele din clasă unde locuiesc, dacă au fraţi, surori, unde locuiesc, de cine sunt îndrăgostite ... pfffff o adevărată enciclopedie :)

S-au întâmplat atâtea ... nu ştiu ce au ajuns, ce s-a ales de ei - întrebări fireşti - suntem la vârsta la care ne cam aşezăm ( casă, masă, copii, profesie, carieră, relaţii etc.). Nimic!

Pasul 1: căutare pe facebook

Pasul 2: telefonat

Pasul 3: întâlnire face2face

Rezultate: cu unii m-am rezumat la discuţii online, alţii s-au întâlnit cu mine, iar alţii sunt de negăsit.

La întâlnire câţiva au crezut că m-am întâlnit cu ei să le cer bani împrumut sau sa le vând ceva, alţii se aşteptau ca, la un momend dat, să scot din poşetă, plicul cu invitaţia la nuntă, unii, să-i convertesc sau să-i racolez, la te miri ce organizaţii =))

În fine, eu mă bucur că i-am văzut, că mi-am petecit, pe ici pe colo, networkul, că ştiu că mă pot baza pe unii dintre ei, pentru muzică la nuntă, poze, boală, avocaţi, îmbrăcăminte, bănci, accesorii, clinici private, cosmetică, inginerie, arhitectură etc. La urma urmei, în viaţă, mereu ai nevoie de cunoştinte ( pile şi relaţii), de ce nu ar fi chiar foştii colegi?

Senzaţii: am vorbit cu oameni cu care nu m-am văzut de peste 10 ani, cu o comoditate imposibil de anticipat. Expresii faciale şi atitudini atât de familiare, căldură şi bucurie pentru revedere, chiar şi atitudinea jucăuşă de elev, coleg de clasă.

... între timp mi-am găsit şi albumul foto din liceu, fontiţa de finalul clasei a VIII-a, oracolul din a VI-a .... deci urmează să continui ... 

Colegii voştri ce mai fac?

Cu ce senzaţie aţi finalizat şcoala? Ce impresii aţi lăsat?

Cu ce inimă vă vor revedea oamenii ăştia, la un moment dat?

Gesturi

Ma duc azi dimimeata la Poli sa-mi fac cerere de extensie pe inca un an, sa-mi pot sustine disertatia la vara, nu de alta, dar sa mai dau niste bani pe o diploma ce-o tin in dulap, fara sa am de gand sa profesez sau sa am habar despre domeniu.

Asta e, in viziunea mea, metoda de a-ti construi coaiele grele, faci baza (studii, diploma etc), apoi profesezi ( mergi spre varf). La cate diplome am acumulat, pronind de la premisa asta, voi fi un fel de Mafalda, la un moment dat. Sexy, nu?

Inca nu am curaj sa-mi bag picioarele in tot si sa ma bat cu sistemul, fara diploma. Cand mi se urca la cap mai spun ca ma duc in varf de munte, fac fotosinteza sau traiesc din ce produc eu direct, in gradina.

Intre timp, mananc o salata "sanatoasa" la KFC si beau o cafea oribila, ca sa se faca ora 12 sa intru la decan cu cererea aia. Nu m-am sincronizat bine cu orarul, dar ce sa comentez, ca minunatul de profesor care ma indruma, chiar isi a interesul si se informeaza si se documenteaza ca sa treaca "puisorul" (eu) clasa (alias diploma de master). Mi-e si rusine, sper sa-i pot intoarce, intr-o zi, aceasta atentie, interes, ajutor sau cum vreti sa-i spuneti.

Abia ridic privirea din farfurie si din telefon. Muzica e cam tare si nu pot vorbi eficient la telefon, asa ca analizez programul meu, notez idei in agenda, ma stramb la cafea, tastez pe facebook si mai prind, de ici de colo, cate un ton mai ridicat, rasetul unui copil, o geanta faina sau niste tocuri interesante la cate o fata....

La un moment dat, imi atrag atentia doua tipe din fata mea, una cu un make-up mai strident ce se hlizea si cealalta, care vorbea peste umar cu unu din spatele ei, de la alta masa si careia nu i-am vazut mutra.

Ea: "ciao, ce faci ma?" (eleva, ghicesc)

El: "Hai ca vin langa tine" (parand stanjenit sa vorbeasca peste mese, de altfel, un tip simplu, lookul minerului: blugi albastri, hanorac cu gluga gen 50Cent).

Ea: "Te bate nevasta-ta" (si parand stanjenita fata de cealalta tipa, ca ametzitu asta vrea sa vina sa stea de vorba cu ele, divele)

El: "De ce?" (Deja era in picioare, isi pregatea tava, sa o mute la maaa fetelor).

Ea: "Ca stai cu femei frumoase" (mucoasa! - cu alte cuvinte eu sunt prea sus pentru tine si by the way nevasta-ta e urata- si zambea stanjenita dandu-si ochii peste cap ca prostu nu intelege ca ea nu-i curioasa de el)

El: "Nu-i problema"- zice intr-un gest de disperare hormonala, as zice, fara sa o bage in mortii masii pe cretina, dar varsand cafeaua pe masa, pe jos, adaugand un penibil ranjet de bou la imperecheat.

Ea:  "Da vezi ca io plec, ba" - elegant, nu? -macar se scoate.

El: "Oricum nu veneam!" - zice infrant de replica, ranjetul de regret fals si cafeaua varsata, si se aseaza pe partea cealalta a mesei cu spatele la ele.

Ele se ridica si pleaca, tipul cu un scaun mai incoace, care a auzit toata discutia, zambeste ironic si le masoara pe fete, deja in picioare, spre iesire.

Vine fata cu mopul, zambeste, aproba ceva, umilitul gesticuleaza ... si isi zambesc, cazand de acord ca a fost un accident, dar nu e nimic grav. Bag de seama ca "el"-ul nu era chiar un insuportabil. Se curata dovezile penibilului, la masa vine, dupa un timp, un cuplu.

Hmmmm...

Eu saptamana trecuta m-am intalnit la Curtea Berarilor cu unu, tipu' a venit la mine in casa, a mancat si a baut la masa mea umila si scorojita, am ras, glumit si jucat table si totusi, acum, nici nu s-a ridicat sa ma salute. No problemo, coaiele mele ma tin stabila si nu-mi pica epoletii, asa ca am mers eu sa-l salut, sa-i dau mana si sa-i urez o seara faina in continuare. Ma bucur ca te-am vazut "prietene". Gust amar spalat cu bere. Las' ca trece.

Concluzie:

Orice gest, controlat sau necontrolat, spune ceva despre tine ca om.

Oscar Nominee Lupita Nyong'o Speech on Black Beauty Essence Magazine Bla...

DegeabISME

În timp ce unii se ceartă pe articole încălcate din protocoale, pe mizeria din spitale, pe chiloti şi alţii se războiesc, ca la noi, pe vremuri, îşi serbează ziua de naştere sau îşi aruncă ciorapii în WC, în Finlanda e noapte, în Timişoara e sexy. Nouă ne place sexy, altfel nu merge.

Pe ici, pe colo se mai plânge câte unu' de viaţa grea, de taxe şi impozite, de câinii care ne fură, ne mai minunăm de cadavre furate din spitale şi cam aşa trece ziua, galopând printre ştiri, noutăţi, şi frustrări, fără să ne întrebăm cu adevărat care e diferenţa între oul alb şi oul maro.

Ei bine ... dar ce-ati vrea? 

Să grădinărim? - ne ţine de foame?

Să facem club de carte, apoi să dezbatem utopiile altora? - ne ţine de foame?

Să înfrumuseţăm gratis spaţiile publice? - ne tine de foame?

Sa notăm toate ideile bune, care ne vin, dar sunt greu de realizat? - ne tine de foame?

Care e valoarea nutriţională a activităţilor zilnice?

Trebuie chiar totul să ne ţină de foame? Şi dacă da, care foame?

Ca să-ţi potoleşti foamea, cel puţin în teorie, ar fi indicat să munceşti (fie că munceşti pentru spirit, pentru bani, pentru muşchi, pentru cunoaştere, pentru experienţă, pentru binele altora, pentru papuci noi).

Dar ce înseamnă munca? 

Unii spun că decât să lucrezi degeaba, mai bine stai degeaba, alţii ...mai tineri, se plâng că angajatorii vor tineri, creativi, dinamici şi cu muuuuuultă experienţă :))

ATENŢIE

Acesta este un material prin care susţin voluntariatul!

Din păcate nu am sute de ore de voluntariat, iar, în accepţiunea mea, voluntar nu înseamnă numai plantat de copaci şi mângâiat căţei prin parcuri, nu că asta n-ar fi fain, din când în când.

Mulţi dintre noi, vrem să fim angajaţi la firme mari, faine, de renume, la care considerăm că avem acces ori prin superskills şi experienţă ( deci peste vreo sută de ani), ori prin recomandare (alias nepotism, la noi). Considerăm că entuziasmul sau tinereţea sunt suficiente, că teoria din şcoală oricum nu are legătură cu practica de la job, că experienţa vine muncind şi că why bother, că oricum la un moment dat suntem exploataţi.

Faină viaţă nu? Abia aştept să fac copii şi să le spun grozăvia! Să le spun că dacă stai ca trifoiul cu patru foi şi faci fotosinteză, vin oamenii şi te admiră şi te vor lângă ei! Iar tu trifoiule, prin simplul răsărit al soarelui, ţi-ai îndeplinit cu succes destinul!

Ştiu că mulţi îşi rup gâtul să facă, să dreagă, se lupta cu economia, preconcepţiile, taxele, discriminarea, dar azi nu-mi propun sa fiu politically correct!

Azi îmi propun să le dau un şut în fund celor care au scris în CV numai numele şi adresa, că nimeni nu i-a angajat, că de unde experienţă, că e tineri, săracii (scuzaţi-mi agramaticalităţile)!

Să-i trimit la voluntariat, oricare ar fi ăla, să înveţe şi ei ce-i aia echipă, expirmare, negociere, raport de muncă, competiţie, ONG ş.a.m.d. . Măcar să nu mai fie degeabişti fără experienţa, ci să fie degeabişti cu o lungă listă de lucrat pe gratis, care-i face mai angajabili, la un moment dat.

Dacă în urma acestui text vă apucă un dor de ducă, iacătă loc unde aşteptăm degeabiştii să voluntarieze pentru ţâţe. 

Între timp ....

Dragoste cu sila

Ieri trebuia să dau un răspuns vis-a-vis de blogul meu. N-am făcut-o că nu era omul online.

Să vedeţi despre ce e vorba:

îmi scrie un tip pe facebook, cu care aş fi fost colegă de facultă, la un moment dat, că vrea să-mi facă site pentru blog: hosting gratuit, desing mai fain ( adica template-ul ales de mine e urât, nu? ), mai multe opţiuni, fără reclame etc.

Zic, nu mă interesează, e suficient cât îmi oferă contul de google, chiar daca e pe subdomeniu. Nu consider că sunt eu nu ştiu ce personalitate, cu idei măreţe, activitate intensă şi imagine de creat sau păstrat. Nu vreau să dedic mai mult timp decât este necesar acestei noi pasiuni ale mele.

Mai trece o săptămână, mai postez şi eu trăiri de-ale mele, PAC, iar apare tipul: ce zici, cum zici? - mai detaliază, mai propune.

Zic: mă gândesc până duminică ( în sinea mea, să mă consult cu tehnicianul de serviciu alias boyfriend, care e mai în temă decât mine cu chestiile astea).

La un moment dat mă înştiinţează că a cumpărat domeniul, există şi mă aşteaptă.

M-a amuzat insistenţa lui.

Sincer, nu ştiu ce să fac. Adica omu' ăsta zice că face, că drege, totul fain frumos şi gratis. Am un an să mă gândesc dacă vreau să devin proprietar pe domeniu, daca vreau mi-l dă, dacă nu, se şterge, şi gata. Fără contracte, fără obligaţii.

Sună prea....hmmm

Nu ştiu dacă sunt pe undeva intenţii ascunse, sau ce talent nemaipomenit a văzut la mine, însă acum îmi dau seama că nu am nevoie de un spaţiu tot desenat cu floricele şi rezoluţii profi etc etc întrucât eu nu fac asta de profesie, unu la mână şi pe deasupra nu mă încântă formele fără fond (adica degeaba am o pagina toată fashion dacă io scriu numa kkt), doi la mână zic să cresc un pic, să prindă contur treaba (daca va fi să fie) şi abia apoi apare nevoia de "aspect comercial".

Nu ştiu ce biznis e ăsta, eu prefer să stau în banca mea, să mă bucur de ceea ce am, în limita puterilor şi cunoştinţelor mele, să nu depind de nimeni când îmi vine să-mi vărs web-ciorba în public.

Mulţumesc pentru atenţia şi intenţia omului, îi urez succes în activitatea viitoare, sper să facă uz într-un mod creativ de domeniul proaspăt achiziţionat şi să nu-mi poarte pică pentru alegerea mea şi pentru modul în care am decis să răspund propunerii lui.

Dragoste cu sila nu se poate.

Misogini fermecători

Ghid complet de ziua îndrăgostiţilor!

Yahoo! te salvează

Not a morning person!

E prea devreme, încă n-am băut cafea şi nu îmi vin cuvintele.

Am deschis mailurile să citesc ce-a mai intrat de aseară până acu, verific facebook, blog, deschid articolele ale căror titluri îmi spun ceva ... şi uite asa mi se umple ziua, apar materiale, păreri, idei etc.

Nu pot să fac abstracţie de inimioara de la Yahoo! Mă distrează prea tare!

Au pus ăştia o "aplicaţie" sau ce-o fi, langa butonul de "compose", care îţi formulează un mail pentru cine vrei tu, în funcţie de trei stări pe care le poţi avea pe 14 februarie.

Nu mai despic firul în patru, că uneori o imagine face cât o mie de cuvinte şi oricum nu mi-am alocat timp pentru blog, azi. Deci , mai jos screenshot-urile

Have a nice day ppl!