Anul acesta mi-am dorit mult să-mi revăd foştii colegi de generală şi liceu, aşa că am pus mâna pe telefon şi am început sa-i sun.
Motiv? Nu ştiu, cred că eram curioasă despre ce mai face fiecare. Recent, am ajuns la concluzia că networkingul e instrumentul viitorului (nu ca până acum nu ar fi fost un instrument foarte eficient, sub o formă sau alta). Realizând că o parte bună din oamenii pe care-i cunosc, provin din şcolile prin care am trecut, îmi dau seama că nu mai ştiu nimic despre o bună parte din ei, şi viceversa.
Practic colegii din şcoala generală au disparut de pe faţa pământului şi o bună parte dintre cei din liceu. Cum se face ca oameni din anturajul meu, ani de zile, cu care mă vedeam zilnic şi cu care îmi petreceam, poate, mai mult timp decât cu familia să dispară pur şi simplu ( din zonă, din oraş, din ţară ... din peisaj ) fără ca măcar să marcheze, cumva, în memoria mea, evenimentul?
Mda.... fiecare a fost repartizat la liceu, deci nu ne-am mai vazut aşa des ... e firesc, imi zic, unele se mai mărită şi pleacă din zonă, alţii pleacă la muncă în străinătate, ceilalţi pe la facultăţi pe nu ştiu unde ..... Ici colo, de-a lungul celor 13 ani de la generală şi 9 de la liceu, m-am mai întâlnit, în trecere, pe stradă, pe holuri, pe la diverse evenimente, cu unii dintre ei, recunoscându-ne feţele, salutându-ne politicos şi veşnic în criză de timp.
Ştiam despre fetele din clasă unde locuiesc, dacă au fraţi, surori, unde locuiesc, de cine sunt îndrăgostite ... pfffff o adevărată enciclopedie :)
S-au întâmplat atâtea ... nu ştiu ce au ajuns, ce s-a ales de ei - întrebări fireşti - suntem la vârsta la care ne cam aşezăm ( casă, masă, copii, profesie, carieră, relaţii etc.). Nimic!
Pasul 1: căutare pe facebook
Pasul 2: telefonat
Pasul 3: întâlnire face2face
Rezultate: cu unii m-am rezumat la discuţii online, alţii s-au întâlnit cu mine, iar alţii sunt de negăsit.
La întâlnire câţiva au crezut că m-am întâlnit cu ei să le cer bani împrumut sau sa le vând ceva, alţii se aşteptau ca, la un momend dat, să scot din poşetă, plicul cu invitaţia la nuntă, unii, să-i convertesc sau să-i racolez, la te miri ce organizaţii =))
În fine, eu mă bucur că i-am văzut, că mi-am petecit, pe ici pe colo, networkul, că ştiu că mă pot baza pe unii dintre ei, pentru muzică la nuntă, poze, boală, avocaţi, îmbrăcăminte, bănci, accesorii, clinici private, cosmetică, inginerie, arhitectură etc. La urma urmei, în viaţă, mereu ai nevoie de cunoştinte ( pile şi relaţii), de ce nu ar fi chiar foştii colegi?
Senzaţii: am vorbit cu oameni cu care nu m-am văzut de peste 10 ani, cu o comoditate imposibil de anticipat. Expresii faciale şi atitudini atât de familiare, căldură şi bucurie pentru revedere, chiar şi atitudinea jucăuşă de elev, coleg de clasă.
... între timp mi-am găsit şi albumul foto din liceu, fontiţa de finalul clasei a VIII-a, oracolul din a VI-a .... deci urmează să continui ...
Colegii voştri ce mai fac?
Cu ce senzaţie aţi finalizat şcoala? Ce impresii aţi lăsat?
Cu ce inimă vă vor revedea oamenii ăştia, la un moment dat?
