Saturday 8 November 2014

tequila tabaco y ron

Nu credeam că aşa devreme în iarnă îmi va fi dor de caldură. 
Oricum .... m-am trezit bine dispusă, şi vreau să vă fac chef de weekend :P
În fiecare iarnă îmi promit că la vară voi sta mai mult la soare ( de parcă aş' înmagazina căldura, hahaha) şi apoi stau şi salivez la alţii care se topesc la soare pe cealaltă parte la globului.

buuuuun .... energie, entuziasm!
Feast your eyes şi compuneţi în minte mediul de băuturi pentru vara :P


Sunday 26 October 2014

Vreau să-mi arăt vaginul!

Mi s-a sculat .... inspiraţia, din nou, când m-am lovit pe pagina Iuliei Albu de pe facebook, de o poză cu Dana Rogoz depuiată toata ca un cioclod timpuriu căruia nu a apucat să i se usuce şi să-i pice ... părul.

Revin, again and again la obsesia tâmpită a fătuţelor din showbiz de a se comporta ca nişte obiecte de uz casnic pentru bărbaţi (gen peruţă de dinţi cu care te freci la măsele vreo 3 luni, pe urmă o înlocuieşti cu alta ... mai fermă) afişând părti ale corpului care se vor erotice, de parcă pe lumea asta, petrolul, poluarea, panourile fotovoltaice, zborul în spaţiu, vindecarea cancerului, preţul kilogramului de grâu si husele de telefon, se rezumă toate la ..... vaginul lor? 

Mai mult decât atât, văd şi o nemăsurată ambiţie de a arăta lumii, că fostele născătoare e oameni şi ele şi cine trebuie să vorbesc cu ele toată lumea! S-a creat un tipar, adică te remarci în lume, ori că esti sexoasă, ori că te-ai sexat cu vreunu', ori că ai sexat pe unu a lu' alta, ori ca te-a surpins cineva sexând pe la colţuri etc, apoi muiere de casă te găseşti în culmea fericirii ca nu te mai încape marimea 8, că poţi să bagi în tine ca vaca ( Vaca, te rog să-mi scuzi expresia) şi totul pe lume e roz şi pufos (şi mâncabil).

După momentul .... MAGIC .... devii toată o mamă, rezultă că eşti un exemplu şi le şti pe toate. Atunci începi să dai lecţii despre cum se merge, cum se beşeşte, cum se salută, cum se vorbeşte, cum se găteşte, cum se poartă, cum se ceartă ..... scoţi cărţi!

Ca şi cum asta nu ar fi suficient, OMENIREA trebuie să ştie că tu încă arăţi bine, că eşti bună, că cineva încă ţi-o mai trage!

Iar eu .... prăpăditul consumator de televizor public, ziar public, revsită publică, internet public, carte publică, în umila mea existenţă TE VĂD, te aud, te miros, te gust.
... îmi privesc în oglindă vaginul deloc "glamorous" .... "Oare ar trebui o poză before şi after ?" să am dovada vremurilor bune? Dar de ce să-i fac poză, cine mai vrea s-o vadă toată ruptă, ciufulită şi zbârcită?

Deci fetelor, anu' ăsta de Halloween zic să ne costumăm în nişte mari vagine să speriem lumea! Să se ştie că avem, că dacă nu-l arătăm oamenii cred că nu avem şi brusc devenim posesoare de .... (inteligenţă, bun gust, talent, opinie, judecată?).  OMG! =))

sursa foto: sfântul Google: http://evilcakes.files.wordpress.com/2013/10/vag1.jpg

Thursday 9 October 2014

Pornografie culinară

Hmmmm
Nu ştiu cum sună treaba asta, dar se pare că pentru unii, sau mai bine zis, pentru cei mai mulţi dintre noi, a mânca e una din plăcerile vieţii. Pentru alţi ... e pasiune, altă dată e responsabilitate, ori disciplină, chiar obligaţie sau pedeapsă, însă raaaaaar, sau niciodată nu am întâlnit un om care să transforme gătitul în plăcere, dincolo de papilele gustative.

"Mănânci şi cu ochii" mai zice câteodată .... 

Am mai zis că nu-mi place să gătesc. Faţă de alte persoane cu care mai stau de vorbă pe tema asta, nu mă încântă să văd toate ingredientele aşezate pe masa de lucru, nu gust de 10 ori mânarea în timp ce gătesc, nu o aranjez în farfurie până nu mai arată a mâncare.... fac asa.... o treabă rapidă (sau nu) cu care să trăiesc până data viitoare când e musai sa mai fac ceva. Pesonal, mă încântă mirosul apoi gustul şi deloc aspectul. Probabil mi se trage din copilărie, că mama, femeie industrializată, nu se omora să-mi facă te miri ce opere de artă. Mâncăm ca să trăim, nu trăim ca să mâncăm. Nici tradiţionala cină în familie nu se cam făcea, că fiecare cu programul şi bioritumul lui, mai mult sau mai puţin prezent pe acasă, deci pentru mine nu e ... ceva sacru.

Eh .. "condamnarea" mi-a venit odată cu minunăţia asta de băiat, singur la părinţi, pe care mama l-a răsfăţat cu prăjituri si feluri de papa, care mai de care mai bibilite, gâdilate şi gustate. Omul nu mănâncă singur, adica veşnic trebe însoţitor (de bol), nu trânteşte orice oricum în farfurie, nu vrea compromisuri şi musai instrumente adecvate. Pe lângă astea, vrea chestii diferite în farfurie, de-a lungul zilei, să fie proaspete, aranjate, descântate, colorate, etc.

Apăi, îmi pare rău stimabile, eu n-am nici tragere, nici vreme şi nici plăcerea să vin zilnic, de două ori, cel puţin, cu ceva nou şi gustos, pe masă ( a nu se înţelege că protestez, doar că 

La început ( când era sita nouă ) îmi era drag să gătesc numai pentru noi doi, de altfel, aveam şi mai mult timp de alocat acestui capitol. Ştiam să fac nişte feluri gustoase, bune, săţioase.... şi rapide oarecum. După o vreme îmi găseam mai mult treabă pe la comp, curăţenie, cumpărături, birou decât la cratiţă. Tânărul se găsea în poziţia de a ma aştepta acasă cu masa pusă (uff ce norocoasă sunt! îmi ziceam).

Orice minune ţine trei zile! Mă gândeam că pot tolera lipsa de disciplină şi curăţenie prin casă, inclusiv bucătărie, atât timp cât găteşte el mai mult. Şi găteşte bine! (am început să mă rotunjesc în obraji, şolduri :P, după cum se vede ). Relaţia noastră a început sa se transforme normal, într-una în care nu mai alergăm bezmetici prin cluburi( nu că n-a fost fain), ci preferăm să stăm acasă, să MÂNCĂM ceva făcut de mâinile noastre, la un film, leneveală etc.

La un moment dat mă aşteptam să se plictisească, ştiţi voi ... monotonie, alte obiective de viitor care mai inhibă omul, acesta, în cele din urmă căutând să scape de cotidian într-o lume cu gagici, poze sexy pe net, mai o revistă deocheată, mai verifici ce mai face colegă nush care pe facebook .... etc.etc.

Eh oameni buni, omu' meu salivează si băleşte prin magazine cand vede o bucăţică bună ... de carne. I se umezesc ochii la reţete cu poze pe net, şi se caută prn frigider şi dulapuri de ingrediente.
Când îl văd .... nu ştiu dacă să mă bucur sau nu, momentan, mă amuză teribil pornografia .... culinară pe care o urmăreşte, şi mă întreb dacă fiecare bărbat caută ce nu are acasă, şi dacă în categoria asta se încadrează ... o femeie pasionată de gătit ... sau măcar talentată în bucătărie.


sursa foto

Poftă bună!



Tuesday 2 September 2014

persoane PUBICE

OMG ce-mi zice boyfriendu candu intre acu in dormitor:
"pupy, pupy, hai sa-ti arat cevaaaaaaaa"
cik un hacker a spart ceva cloud de la apple a furat neste treburi si a publicat pe torente etc etc
Se face ca era o zi de sfarsit de vara, numai ca sfarsitul de vara era si sfarsit de cariera si sfarshit de imagine de good girl a unor vedetiste, adeca, poze nud, tzatze, buci, cururi cu tot felul de chestii introduse intre paranteze si acolade .. eh ce sa-i faci
Urmeaza ce? sa se ridice in atmosfera un nor de la eruptiile de sperma, care va afecta zborurile avioanelor si stratul de ozon, ca eruptia lui Eyjafjallajökull din 2010, se imbogatesc niste patroni de reviste de scandal, scade pe bursa Apple si primeste premiu emisiunea care face cele mai multe vedete sa recunoasca in direct ca e true ce vedem pe torente.

Ce pot sa zic .... tocmai mi-a fost distrusa copilaria ( adica cea de sapt trecuta, cand am urmarit toate episoadele din Downton Abbey) cu imagini cu Jessica Brown Findlay.

 Deci probabil vom detecta  ca o serie de persoane sunt PUBICE in loc de publice.

Sunday 31 August 2014

Pumni in gura

Va amintiti cand starletele de pe la noi faceau poze deocheate prin reviste de specialitate, declarand ca totul e pentru o cauza nobila si banii vor fi donati in scopuri caritabile etc etc?

Recent mi s-a propus sa fac ceva poze nud tot pentru o cauza nobila. M-am gandit o vreme la ideea asta insa decizia am luat-o pe loc. Ma mustra constiinta (ca de ce m-am decis din impuls), insa de multe ori se intampla ca prima reactie sa fie si cea corecta, desi nu sunt fan al oamenilor care nu-si gandesc actiunile/deciziile.

Buuun ... pe tema asta .... a activitatilor pentru caritate, m-am amuzat teribil zilele trecute cand am urmarit un spot publicitar la antene.

Trebuie sa spun ca dincolo de amuzament, initiativa, ca si celelalte ale BGS, e una buna, de apreciat.

Iata clipul aici , cu care am inteles ca au castigat si niste premii .
In capul meu suna si altfel " pentru scopuri caritabile BGS iti da pumni in gura. Vino pe xy septembrie sa-ti iei pumnul in gura de mergi cu spatele ..."

Saturday 23 August 2014

Ice Bucket Challenge

Nu pot sa ignor viteza cu care s-a preluat acest trend ....
Americanii-s de vina! ... sa zic asa

In fine ... nu sunt fan, ma dezgusta spiritul de turma ... dar daca tot suntem " pe provocari" propun pentru romanasii nostrii caniculari ca odata cu galeata cu apa si gheata sa puna si oleaca de sapun acolo ....

When in Rome .....

Wednesday 6 August 2014

De ziua mea ....

Lume lume, ieri a fost ziua mea ...


am primit muuuuulte urari, pupici, mesaje, telefoane
am primit flori, imbratisari, cadouri

Ma bucur ca multi dintre oamenii din jurul meu au gasit timp sa se gandeasca la mine, sa-mi ureze "la multi ani!" si sa fie, chiar si pentru cateva secunde, parte din ziua mea speciala.

Nu m-am sarbatorit, nu stiu de ce, dar de muuuulti ani, ba chiar dintotdeauna, nu mi-a placut sa-mi tin ziua, in schimb, am vopsit poarta la garaj, am smuls iarba din gradinuta de flori, am maturat, spalat vase, mi-am permis sa nu lucrez pentru job (ce aroganta :P ), am avut timp sa ma gandesc la ce-mi doresc sa fac pe viitor, am scanat trecutul .... episod, episod, episod

Mi-a placut mult ca m-a sunat lumea, mi-au urat sanatate si fericire, si sincer, chiar cred ca ma gasesc in perioada a vietii mele in care spun ca sunt multumita cu ceea ce fac, cine sunt si ceea ce am realizat pana acum. 
Ma topesc dupa familia mea, ma recucereste zilnic iubitul, mi-e un suflet pereche fratele meu, am cei mai faini prieteni, cele mai smechere cunostiinte, cei mai dragalasi admiratori, cei mai cool colegi, cei mai de treaba vecini. 

Ma simt iubita, ma simt apreciata, ma simt admirata! It's good to be me these days :)

Va multumesc, oameni frumosi, ca sunteti in viata mea!


Monday 14 July 2014

Foştii colegi de clasă

Anul acesta mi-am dorit mult să-mi revăd foştii colegi de generală şi liceu, aşa că am pus mâna pe telefon şi am început sa-i sun.
Motiv? Nu ştiu, cred că eram curioasă despre ce mai face fiecare. Recent, am ajuns la concluzia că networkingul e instrumentul viitorului (nu ca până acum nu ar fi fost un instrument foarte eficient, sub o formă sau alta). Realizând că o parte bună din oamenii pe care-i cunosc, provin din şcolile prin care am trecut, îmi dau seama că nu mai ştiu nimic despre o bună parte din ei, şi viceversa. 

Practic colegii din şcoala generală au disparut de pe faţa pământului şi o bună parte dintre cei din liceu. Cum se face ca oameni din anturajul meu, ani de zile, cu care mă vedeam zilnic şi cu care îmi petreceam, poate, mai mult timp decât cu familia să dispară pur şi simplu ( din zonă, din oraş, din ţară ... din peisaj ) fără ca măcar să marcheze, cumva, în memoria mea, evenimentul?

Mda.... fiecare a fost repartizat la liceu, deci nu ne-am mai vazut aşa des ... e firesc, imi zic, unele se mai mărită şi pleacă din zonă, alţii pleacă la muncă în străinătate, ceilalţi pe la facultăţi pe nu ştiu unde ..... Ici colo, de-a lungul celor 13 ani de la generală şi 9 de la liceu, m-am mai întâlnit, în trecere, pe stradă, pe holuri, pe la diverse evenimente, cu unii dintre ei, recunoscându-ne feţele, salutându-ne politicos şi veşnic în criză de timp.
Ştiam despre fetele din clasă unde locuiesc, dacă au fraţi, surori, unde locuiesc, de cine sunt îndrăgostite ... pfffff o adevărată enciclopedie :)

S-au întâmplat atâtea ... nu ştiu ce au ajuns, ce s-a ales de ei - întrebări fireşti - suntem la vârsta la care ne cam aşezăm ( casă, masă, copii, profesie, carieră, relaţii etc.). Nimic!
Pasul 1: căutare pe facebook
Pasul 2: telefonat
Pasul 3: întâlnire face2face

Rezultate: cu unii m-am rezumat la discuţii online, alţii s-au întâlnit cu mine, iar alţii sunt de negăsit.
La întâlnire câţiva au crezut că m-am întâlnit cu ei să le cer bani împrumut sau sa le vând ceva, alţii se aşteptau ca, la un momend dat, să scot din poşetă, plicul cu invitaţia la nuntă, unii, să-i convertesc sau să-i racolez, la te miri ce organizaţii =))

În fine, eu mă bucur că i-am văzut, că mi-am petecit, pe ici pe colo, networkul, că ştiu că mă pot baza pe unii dintre ei, pentru muzică la nuntă, poze, boală, avocaţi, îmbrăcăminte, bănci, accesorii, clinici private, cosmetică, inginerie, arhitectură etc. La urma urmei, în viaţă, mereu ai nevoie de cunoştinte ( pile şi relaţii), de ce nu ar fi chiar foştii colegi?

Senzaţii: am vorbit cu oameni cu care nu m-am văzut de peste 10 ani, cu o comoditate imposibil de anticipat. Expresii faciale şi atitudini atât de familiare, căldură şi bucurie pentru revedere, chiar şi atitudinea jucăuşă de elev, coleg de clasă.

... între timp mi-am găsit şi albumul foto din liceu, fontiţa de finalul clasei a VIII-a, oracolul din a VI-a .... deci urmează să continui ... 


Colegii voştri ce mai fac?
Cu ce senzaţie aţi finalizat şcoala? Ce impresii aţi lăsat?
Cu ce inimă vă vor revedea oamenii ăştia, la un moment dat?





Thursday 6 March 2014

Gesturi

Ma duc azi dimimeata la Poli sa-mi fac cerere de extensie pe inca un an, sa-mi pot sustine disertatia la vara, nu de alta, dar sa mai dau niste bani pe o diploma ce-o tin in dulap, fara sa am de gand sa profesez sau sa am habar despre domeniu.
Asta e, in viziunea mea, metoda de a-ti construi coaiele grele, faci baza (studii, diploma etc), apoi profesezi ( mergi spre varf). La cate diplome am acumulat, pronind de la premisa asta, voi fi un fel de Mafalda, la un moment dat. Sexy, nu?
Inca nu am curaj sa-mi bag picioarele in tot si sa ma bat cu sistemul, fara diploma. Cand mi se urca la cap mai spun ca ma duc in varf de munte, fac fotosinteza sau traiesc din ce produc eu direct, in gradina.

Intre timp, mananc o salata "sanatoasa" la KFC si beau o cafea oribila, ca sa se faca ora 12 sa intru la decan cu cererea aia. Nu m-am sincronizat bine cu orarul, dar ce sa comentez, ca minunatul de profesor care ma indruma, chiar isi a interesul si se informeaza si se documenteaza ca sa treaca "puisorul" (eu) clasa (alias diploma de master). Mi-e si rusine, sper sa-i pot intoarce, intr-o zi, aceasta atentie, interes, ajutor sau cum vreti sa-i spuneti.

Abia ridic privirea din farfurie si din telefon. Muzica e cam tare si nu pot vorbi eficient la telefon, asa ca analizez programul meu, notez idei in agenda, ma stramb la cafea, tastez pe facebook si mai prind, de ici de colo, cate un ton mai ridicat, rasetul unui copil, o geanta faina sau niste tocuri interesante la cate o fata....

La un moment dat, imi atrag atentia doua tipe din fata mea, una cu un make-up mai strident ce se hlizea si cealalta, care vorbea peste umar cu unu din spatele ei, de la alta masa si careia nu i-am vazut mutra.

Ea: "ciao, ce faci ma?" (eleva, ghicesc)
El: "Hai ca vin langa tine" (parand stanjenit sa vorbeasca peste mese, de altfel, un tip simplu, lookul minerului: blugi albastri, hanorac cu gluga gen 50Cent).
Ea: "Te bate nevasta-ta" (si parand stanjenita fata de cealalta tipa, ca ametzitu asta vrea sa vina sa stea de vorba cu ele, divele)
El: "De ce?" (Deja era in picioare, isi pregatea tava, sa o mute la maaa fetelor).
Ea: "Ca stai cu femei frumoase" (mucoasa! - cu alte cuvinte eu sunt prea sus pentru tine si by the way nevasta-ta e urata- si zambea stanjenita dandu-si ochii peste cap ca prostu nu intelege ca ea nu-i curioasa de el)
El: "Nu-i problema"- zice intr-un gest de disperare hormonala, as zice, fara sa o bage in mortii masii pe cretina, dar varsand cafeaua pe masa, pe jos, adaugand un penibil ranjet de bou la imperecheat.
Ea:  "Da vezi ca io plec, ba" - elegant, nu? -macar se scoate.
El: "Oricum nu veneam!" - zice infrant de replica, ranjetul de regret fals si cafeaua varsata, si se aseaza pe partea cealalta a mesei cu spatele la ele.
Ele se ridica si pleaca, tipul cu un scaun mai incoace, care a auzit toata discutia, zambeste ironic si le masoara pe fete, deja in picioare, spre iesire.
Vine fata cu mopul, zambeste, aproba ceva, umilitul gesticuleaza ... si isi zambesc, cazand de acord ca a fost un accident, dar nu e nimic grav. Bag de seama ca "el"-ul nu era chiar un insuportabil. Se curata dovezile penibilului, la masa vine, dupa un timp, un cuplu.

Hmmmm...

Eu saptamana trecuta m-am intalnit la Curtea Berarilor cu unu, tipu' a venit la mine in casa, a mancat si a baut la masa mea umila si scorojita, am ras, glumit si jucat table si totusi, acum, nici nu s-a ridicat sa ma salute. No problemo, coaiele mele ma tin stabila si nu-mi pica epoletii, asa ca am mers eu sa-l salut, sa-i dau mana si sa-i urez o seara faina in continuare. Ma bucur ca te-am vazut "prietene". Gust amar spalat cu bere. Las' ca trece.

Concluzie:
Orice gest, controlat sau necontrolat, spune ceva despre tine ca om.



Wednesday 19 February 2014

DegeabISME

În timp ce unii se ceartă pe articole încălcate din protocoale, pe mizeria din spitale, pe chiloti şi alţii se războiesc, ca la noi, pe vremuri, îşi serbează ziua de naştere sau îşi aruncă ciorapii în WC, în Finlanda e noapte, în Timişoara e sexy. Nouă ne place sexy, altfel nu merge.

Pe ici, pe colo se mai plânge câte unu' de viaţa grea, de taxe şi impozite, de câinii care ne fură, ne mai minunăm de cadavre furate din spitale şi cam aşa trece ziua, galopând printre ştiri, noutăţi, şi frustrări, fără să ne întrebăm cu adevărat care e diferenţa între oul alb şi oul maro.

Ei bine ... dar ce-ati vrea? 
Să grădinărim? - ne ţine de foame?
Să facem club de carte, apoi să dezbatem utopiile altora? - ne ţine de foame?
Să înfrumuseţăm gratis spaţiile publice? - ne tine de foame?
Sa notăm toate ideile bune, care ne vin, dar sunt greu de realizat? - ne tine de foame?

Care e valoarea nutriţională a activităţilor zilnice?
Trebuie chiar totul să ne ţină de foame? Şi dacă da, care foame?

Ca să-ţi potoleşti foamea, cel puţin în teorie, ar fi indicat să munceşti (fie că munceşti pentru spirit, pentru bani, pentru muşchi, pentru cunoaştere, pentru experienţă, pentru binele altora, pentru papuci noi).

Dar ce înseamnă munca

Unii spun că decât să lucrezi degeaba, mai bine stai degeaba, alţii ...mai tineri, se plâng că angajatorii vor tineri, creativi, dinamici şi cu muuuuuultă experienţă :))

ATENŢIE
Acesta este un material prin care susţin voluntariatul!


Din păcate nu am sute de ore de voluntariat, iar, în accepţiunea mea, voluntar nu înseamnă numai plantat de copaci şi mângâiat căţei prin parcuri, nu că asta n-ar fi fain, din când în când.

Mulţi dintre noi, vrem să fim angajaţi la firme mari, faine, de renume, la care considerăm că avem acces ori prin superskills şi experienţă ( deci peste vreo sută de ani), ori prin recomandare (alias nepotism, la noi). Considerăm că entuziasmul sau tinereţea sunt suficiente, că teoria din şcoală oricum nu are legătură cu practica de la job, că experienţa vine muncind şi că why bother, că oricum la un moment dat suntem exploataţi.

Faină viaţă nu? Abia aştept să fac copii şi să le spun grozăvia! Să le spun că dacă stai ca trifoiul cu patru foi şi faci fotosinteză, vin oamenii şi te admiră şi te vor lângă ei! Iar tu trifoiule, prin simplul răsărit al soarelui, ţi-ai îndeplinit cu succes destinul!

Ştiu că mulţi îşi rup gâtul să facă, să dreagă, se lupta cu economia, preconcepţiile, taxele, discriminarea, dar azi nu-mi propun sa fiu politically correct!

Azi îmi propun să le dau un şut în fund celor care au scris în CV numai numele şi adresa, că nimeni nu i-a angajat, că de unde experienţă, că e tineri, săracii (scuzaţi-mi agramaticalităţile)!
Să-i trimit la voluntariat, oricare ar fi ăla, să înveţe şi ei ce-i aia echipă, expirmare, negociere, raport de muncă, competiţie, ONG ş.a.m.d. . Măcar să nu mai fie degeabişti fără experienţa, ci să fie degeabişti cu o lungă listă de lucrat pe gratis, care-i face mai angajabili, la un moment dat.

Dacă în urma acestui text vă apucă un dor de ducă, iacătă loc unde aşteptăm degeabiştii să voluntarieze pentru ţâţe








Monday 17 February 2014

Dragoste cu sila

Ieri trebuia să dau un răspuns vis-a-vis de blogul meu. N-am făcut-o că nu era omul online.
Să vedeţi despre ce e vorba:
îmi scrie un tip pe facebook, cu care aş fi fost colegă de facultă, la un moment dat, că vrea să-mi facă site pentru blog: hosting gratuit, desing mai fain ( adica template-ul ales de mine e urât, nu? ), mai multe opţiuni, fără reclame etc.
Zic, nu mă interesează, e suficient cât îmi oferă contul de google, chiar daca e pe subdomeniu. Nu consider că sunt eu nu ştiu ce personalitate, cu idei măreţe, activitate intensă şi imagine de creat sau păstrat. Nu vreau să dedic mai mult timp decât este necesar acestei noi pasiuni ale mele.



Mai trece o săptămână, mai postez şi eu trăiri de-ale mele, PAC, iar apare tipul: ce zici, cum zici? - mai detaliază, mai propune.
Zic: mă gândesc până duminică ( în sinea mea, să mă consult cu tehnicianul de serviciu alias boyfriend, care e mai în temă decât mine cu chestiile astea).
La un moment dat mă înştiinţează că a cumpărat domeniul, există şi mă aşteaptă.
M-a amuzat insistenţa lui.
Sincer, nu ştiu ce să fac. Adica omu' ăsta zice că face, că drege, totul fain frumos şi gratis. Am un an să mă gândesc dacă vreau să devin proprietar pe domeniu, daca vreau mi-l dă, dacă nu, se şterge, şi gata. Fără contracte, fără obligaţii.

Sună prea....hmmm

Nu ştiu dacă sunt pe undeva intenţii ascunse, sau ce talent nemaipomenit a văzut la mine, însă acum îmi dau seama că nu am nevoie de un spaţiu tot desenat cu floricele şi rezoluţii profi etc etc întrucât eu nu fac asta de profesie, unu la mână şi pe deasupra nu mă încântă formele fără fond (adica degeaba am o pagina toată fashion dacă io scriu numa kkt), doi la mână zic să cresc un pic, să prindă contur treaba (daca va fi să fie) şi abia apoi apare nevoia de "aspect comercial".

Nu ştiu ce biznis e ăsta, eu prefer să stau în banca mea, să mă bucur de ceea ce am, în limita puterilor şi cunoştinţelor mele, să nu depind de nimeni când îmi vine să-mi vărs web-ciorba în public.

Mulţumesc pentru atenţia şi intenţia omului, îi urez succes în activitatea viitoare, sper să facă uz într-un mod creativ de domeniul proaspăt achiziţionat şi să nu-mi poarte pică pentru alegerea mea şi pentru modul în care am decis să răspund propunerii lui.

Dragoste cu sila nu se poate.



Thursday 13 February 2014

Yahoo! te salvează

Not a morning person!
E prea devreme, încă n-am băut cafea şi nu îmi vin cuvintele.
Am deschis mailurile să citesc ce-a mai intrat de aseară până acu, verific facebook, blog, deschid articolele ale căror titluri îmi spun ceva ... şi uite asa mi se umple ziua, apar materiale, păreri, idei etc.

Nu pot să fac abstracţie de inimioara de la Yahoo! Mă distrează prea tare!
Au pus ăştia o "aplicaţie" sau ce-o fi, langa butonul de "compose", care îţi formulează un mail pentru cine vrei tu, în funcţie de trei stări pe care le poţi avea pe 14 februarie.

Nu mai despic firul în patru, că uneori o imagine face cât o mie de cuvinte şi oricum nu mi-am alocat timp pentru blog, azi. Deci , mai jos screenshot-urile








Have a nice day ppl!

Wednesday 12 February 2014

Bărbaţii sunt gay dacă:

Azi... una din zilele în care lucrez din vârful patului, cu TV-ul pe fundal, căştile conectate la tel, să nu cumva să mă obosesc să tastez prea mult, îmtâmplător cu iubitul "homeoffice" ... fac ce fac de obicei: trimit mailuri, citesc, scriu, planific, programez etc etc. 
Numai ce-am luat micul dejul, la ora 13, mi-a picat bine, stau şi mă uit în gol măcar vreo cinci minute, apoi caut ceva de trăncănit pe fundal, mai departe la TV.

Era Dr. OZ, acest "mama omida" care ştie tot, face tot, e expert în orice domeniu, bla bla bla, perfectul şi absolutul.
N-am văzut de la început, dar, la un momet dat, în platou, o zăresc pe Kirstie Alley. Piii, draga de ea, ce-a îmbătrânit, îmi zic, rulându-mi îm cap, muzată şi oarecum melancolică, mutrele ei din "Look Who's Talking Now". 

Tipa vorbea despre modul în care a reuşit să slăbească - fără a fi, de fapt slabă, dar am înteles că ar fi avut niste probleme cu greutatea o lungă perioadă de timp, şi adevărul e, că nu mi-o amintesc vreo slăbănoagă, ceea ce e bine ;) - detalia  metodele utilizate şi instrumentele, apoi a arătat nişte preparate, care cică sunt tote, absolut toate, organice şi preparate de ea. Nu am auzit-o să vorbească de sport, însă repet, nu am văzut emisiunea de la început. Bottom line, nu mi se părea că spune rahaturi, dar nici vreo minune schimbătoare de viaţă.

Buuuun zic, tipic, actriţe chinuite de imagine, standarde, tinereţe veşnică ..... HA îmi zic, ce puii mei vorbeşte ea despre dietă şi mâncare, calorii măsurate, ca şi cum ar fi vreun expert nutriţionist cu studii de specialitate, cu viaţa petrecută în laborator, pe teste şi experimente.... e ACTRIŢĂ.

Deja aveam nervi ...
mai trimit un mail, mai beau o gură de cafea .... dr. Oz continuă ... apoi reclame, apoi altă secţiune a emisiunii: 
ne arată, DOCTORUL, 3 divorţate, care au devenit un fel de grup vesel, care-şi petrec timpul împreună încercând să treacă peste trauma divorţului. Ne arată astea cum îşi fac copitele cu lac, masaj, freze, o bârfă, un gloss pe botic etc.
La un moment dat, madam Kirstie intră iarăşi în cadru, deja cu rol de mare sfătuicioasă despre divorţuri. Bun , zic în sinea mea, a trecut şi ea printr-un divorţ, o avea ceva de spus despre asta. Şi spune, şi spune ... ba o ascult ba îmi văd de treabă.

PAC mi se taie filmul!

Era la faza în care avea pe o masă nişte produse ... bere, parmezan şi mai două chestii pe care nu le-am reţinut. 
Auz' înţelepciunea supremă: dacă la întâlnirile pe care le ai cu bărbaţi, după divorţ, observi la ei în frigider bere şi şuncă înseamnă că tipul nu e bun. Dacă au parmezan şi nu mai ştiu ce, ori e gay ori e bun de ... e bun!




Aş începe prin a mă întreba, ce dracu să cauţi la om în frigider la prima întâlnire? - dar ca să nu pic în plasa stereotipiilor şi preconcepţiilor, nu zic ce e "normal" să se întâmple la prima întâlnire cu un tip. Pentru că normalul meu nu e şi normalul altcuiva. Apoi, de când dracu contează ce are omu' în frigider? Adică dacă are parmezan în firgider, nu mai contează că după un an de relaţie te bate de te stinge? Şi dacă nu ... de ce ar fi gay, un barbat cu parmezan în frigider? Dacă-l ţine la sertaru' cu cremă de pantofi, e mai bine?

.... simţeam tensiunea şi disperarea divorţatelor...

N-am mai putut, am făcut scurtcircuit, am stins TV-ul şi am eliminat multitudinea de alte argumente şi comentarii faţă de "sfaturile" imbecilei.

Şi totuşi bărbaţii care sunt gay, sunt gay dacă sunt gay (adică exclusiv orientare sexuală) sau sunt gay dacă au parmezan în frigider?

Oh doamne!
Asta are doi copii adolescenţi. Dacă eram eu fii'sa o băteam cu triunghiul de parmezan de-o resetam. Nu că aş promova violenţa ...
Băga-mi-aş ceva în stereotipiile mamii voastre! La ce s-o fi gândit Dr. OZ în perfecţiunea lui? Să ascundă bericicile ASAP că-l paşte divorţul?



Tuesday 11 February 2014

would you be my masturbation material?

Iubitule, îmi pare rău sa-ţi spun, dar te transformi într-o piţipoancă.
Păi ieri când te-am întrebat ce facem de Valentine's, tu ai zis că nu şti? De parcă TREBUIE să facem ceva? De parcă am făcut ceva de Valentine's de când suntem împreună?
De parcă în ziua aia eu sunt mai suplă şi mai înaltă, mai albastră, mai aplecată?
Sau o ai tu mai lunga, mai groasa, mai noduroasa... cravata?
Da ce plm, de când te iubesc mai mult în 14 februarie decât în alte zile?
De când faci tu mai mult pentru mine pe 14 februarie, decât faci în orice altă zi a anului?

Şi-aşa suntem agresati şi abuzaţi de reclame şi materiale care nu ne interesează ZILNIC, nu mai e nevoie să ne punem ştreangu' de gât, tocmai la începutul  primăverii!

Să-i lăsăm pe alţii să fie penibili pe facebook cu postări cu floricele şi inimioare, să-şi rupă gâtul să cumpere te miri ce cacafonii de cadouri, forţate, inventate sau impuse.
Să lăsăm fetiţele să-şi radă puţele, special pentru ziua asta şi pe băieţei să pregătească aşternuturi noi, că poate poate ... se împiedică.

Iar noi, Noi ce?
Noi o să stăm acasă să ne odihnim, că vineri eşti obosit de la lucru iar eu am de citit.
Îţi mulţumesc pentru cele 11 feluri de ciocolată pe care mi le cumperi aşa randomly, pentru masajul la picioare, pentru că m-ai dus în Slovacia acum 3 ani, fără să mă cunoşti, pentru că mă sprijini în tot ceea ce fac, pentru că nu eşti fals şi prefăcut, pentru că te scarpini în buric şi nu te razi pe piept.

Vineri mâncăm ceva greu la stomac, adormim pe un film aiurea şi băşim ca urangutanii! 




P.S.: Remember "Zombies only love you for your brain!"











Monday 10 February 2014

Te-ai ars, fiule?

De luni până vineri, viaţa noastră are un anumit tempo ... 
Îmi vin în minte ritmurile cu care Disney o trezea pe Cenuşăreasa sau pe Belle din Frumoasa şi Bestia, rutina aia frumoasă, de care ne bucurăm în fiecare zi. Până şi culorile celor 5 zile lucrătoare, au un specific, de la aşternuturile în care te trezeşti, ambianţa din casă, asfaltul, maşina, traficul ... oamenii din jurul tău. Apoi apar orele la care faci anumite lucruri, cum ar fi rutina jobului, ora la care iei masa, ora la care te întorci acasă, ce faci după programul de lucru si cum îţi închei ziua (cele 5) în mod repetitiv.
Asfel, în lumea "zilelor lucrătoare" avem un număr limitat de imagini, sunete, gusturi şi alte simţuri de care facem uz. 
Dar sâmbăta, sâmbăta e aparte.... sâmbăta schimbă destine. 
Sâmbăta am alte ştiri la TV, alte emisiuni, "de weekend", alte activităţi (care se vor recreative). Poate iau masa intr-un mod sau loc (complemente) inedit, îmbrac alte haine, miros altfel, ascult altceva, iar interlocutorul meu, in dialog, e persoana "de weekend" cu care vorbesc ALTE realităţi.
Brusc vrem să îmbracam altă piele, ca şi cum cea pe care am urtat-o până atunci e total nepotrivită în context, ca şi cum o urâm, de-a dreptul. Pielea din zilele lucrătoare, ne strânge, ne cocoşează şi nu respiră!
Atunci noi, autoeroi, ne salvăm pielea bună, pielea coafată, parfumată, epilată, hidratată ... o salvăm şi o folosim în cu totul alt scop.
Scopul bun! Cel care ne scoate din rutină, care ne duce în club, la teatru, la ceai, la prieteni, la papiţa bună a bunicii, în parc cu copiii, cu iubitul (sau iubita) ...
Toata lumea vrea sa aibe şi sa vadă pielea bună.
Sâmbăta, are o putere magică, sfântă, căreia ar fi bine să nu ne împotrivim, chiar dacă am avea puterea.
Acum îmi aduc aminte de Planeta celor doi sori .

Am fost într-o sâmbătă la un botez, într-un sat, aproape de Timişoara. Am purtat pielea aia bună, şi eu şi iubitul meu. Am luat parte la: 
" taina prin care omul, prin întreita afundare în apã sfintitã de cãtre preot, în numele Prea Sfintei Treimi, dobîndeste iertare de pãcatul strãmosesc si de toate pãcatele fãcute pînã atunci, se naste din nou duhovniceste si se face membru al Bisericii lui Hristos" . - zice Pr. Ioanichie Bãlan autorul unui articol publicat pe net. 
Desigur, dincolo de treaba spirituală, am avut parte de întâlniri  cu persoane pe care le ştiu, dar nu le cunosc sau le cunosc, dar nu le ştiu, fiecare cu pielea bună la el. Şi acest copil, nou pe lume, la care nu mă fascinează ochii, mainile sau faptul că semănă aşa de bine cu părinţii lui, ci pielea! Pielea lui nouă, faină, moale, roz, pupăcibilă!

Bebe îmbrăcat de sărbătoare, asortat şi parfumat ca noi, toti ceilalţi, intră în biserică însoţit de naşii de botez şi ceilalţi martori la eveniment. Se fac poze, se râde, se filmează. Ah, cameramanul! 
Îl deosebeşti dintre toţi, îmbrăcat simplu, normal, atent la cadre, lumini şi alte "tehnicalităţi", înregistreză, în sâmbăta lui nemagică, sâmbăta sfântă în care bebe devine creştin ortodox. Se scuză pe ici, pe colo, că trece printre noi, să ne ia mutra în cadru, să avem amintire fiecare cu fiecare, cu hainele, cu locaţia, cu lumânările şi cu popa. Da Popa! 

Popa e un tip fain, înţelegător cu enoriaşii, nu prea duşi pe la biserică şi prea tineri ca să ştie toate procedurile. Explică mereu ce urmează să facă el, bebe, naşii ... şi ajutoarele lui, are şi background vocals, cântă, se roagă şi îl face pe bebe un nou om. Are un zâmbet cald, voce puternică şi mişcări ample, care te cheamă la el (asta dacă nu cumva eşti preocupat cu facebook-ul pe telefon, sau te sună cineva de la restaurant care a înţeles greşit locaţia). Popa înţelege că e o zi specială pentru toţi cei prezenţi, vede toate pieile noi, inclusiv cea a lui bebe, şi încearcă să ne lase mai buni, mai liniştiţi, mai câştigaţi.



Ah cameramanul! El, cel care vrea să surprindă şi să capteze toate acestea, cu ochil lui atent (cu un mic ulcior în colţul ochiului,) roşu de efort şi de ruşine. Ruşine ca trebuie să se tot plimbe de colo, colo, printre invitaţi, să filmeze, să se vadă ce a fost şi cum a fost, chiar şi peste zeci de ani. Să aibe material, cu ce să compună filmarea atât de importantă! Ruşine, poate şi pentru ca îl deranjează în mod vizibil pe popa, in mişcările lui ample, care se pare că numai asta nu înţelege, ca el TREBUIE să filmeze TOT.
După ce a luat cadrul cu altarul, invitaţi, lumânări, popă, bebe, hainele noi, hainele vechi, naşi, "insistă insistent" să filmeze artistic printre toate icoanele, cristelniţa si alte accesorii, botezul bebelui!

Dacă ar putea, i-ar pune piedică popa cameramanului .... şi fotografului, dar mai ales cameramanului, ghicesc eu, după expresia de pe faţa lui.

Într-un final, iată bebe e creştinat, naşii au încheiat cu brio sarcina, popa în faţa lor expică despre ceea ce înseamnă hrana spirituală, şi cum e mai important să oferim copilului hrană spirituală, decât hăinuţe de la Nike, ulei de la Johnson's, telefoane mobile şi aparate foto, excursii şi facebook.
Absorbiţi de cele spuse într-un mod foarte contemporan .... cu cameramanul care înregistra tot ... aproape să cădem pe gânduri şi să căutăm valoarea şi umanitatea în noi înşine ... ia foc buretele de la microfonul camerei de filmat! 
Printr-un gest rapid, cameramanul scoate buretele în flăcări, îl aruncă pe jos în faţa altarului şi calcă pe el , să-l stingă. Am crezut că i-a luat foc şi părul. Martorii, cu ochii bulbucaţi la cameraman, auditoriul vizibil distras ... s-a stricat momentul.

Se întoarce popa, în măreţia straielor aurii, cu mâinile unite la piept, spre cameraman:
Te-ai ars, fiule?



Saturday 8 February 2014

Not a single fuck was given that day

De cateva zile il tot aud pe prietenul meu in background, cand stam fiecare in treaba lui, acasa, ca analizeaza nush ce imagine cu prietenii de joaca (joaca = PC games).

Treaba e chill... mancam, bem, facem schimb de linkuri interesante gasite pe net, mai tresar la cate un urlet .... ca nu s-a dus ala unde trebuia sa se duca, si au pierdut meciul, in fine, nu va chinuiti sa va imaginati, ca a stat bunica-mea la mine cateva zile si a crezut ca ne batem.

Din cand in cand, mai ridic privirea din ale mele, sa vad ce face .... printre altele .. vad imaginea! o imagine in care o gagica si-a facut poza la craci si chiloti cum ca ea ar fi tare doritoare .. dar iubitul ei, joaca de zor pe comp, indiferent la sugestiile ei. 

Zambesc intelept in fundal, "been there , done that..." 

si imi continui lectura personala. 

Poza era ceva ce genul asta 
si baietii mei (omu' meu si cei cu care chat-uie)  se convingeau unii pe altii, daca tipul din imagine e o persoana cunoscuta.

Poate unele persoane se asteptau ca "fenomenul" cu imaginea, sa starneasca niste dorinte nemaivazute, nemaipomenite si toti sa opreasca jocul si sa-si ia gagica la trante.

GRESIT!

cand e joc, poti sa i te pui cu piersicutza si in cap! niciun rezultat! poate singura reactie ar fi ca ii blochezi vizibilitatea la joc, deci "da-te"!

Asa ca asta 

sau asta


e pierdere de timp si poate faci si carcel!

Incepatoarele sa ia aminte!

si totusi, in fundal, se insista pe imagine ...

ce se chinuiau ai mei sa afle?
la ce se uitau cu zoom?
ce contre si argumente se tot paseaza?

............................ incercau sa afle din rasputeri, nu ce joc juca ala, ca l-au ghicit destul de repede, profesionistii,  ci cu ce "erou" (erou = personaj)! ......

si pana la urma .... not a single fuck was given that day!

Thursday 6 February 2014

Ce nu te omoara, ti-o intareste!

Da, ma tot gandesc ce-o fi fost in capul meu cand am ales titlul asta ... dar, poate pana la sfarsitul textului inteleg si eu, si voi ...ce-am vrut sa spun.
Iata, ma trezesc intr-un weekend ca nu stiu ce sa fac de mancare si nici nu prea am chef de gatit mari minuni...
De obicei sambata si duminica trag de cafeaua de dimineata pana pe la ora 4, stau de povesti cu mami, fac curatenie, spal haine, ma epilez, ma scarpin .... cam tot ce pot sa fac, pe timpul zilei, fara sa ies din perimetrul casei si cu cate o gura de cafea cu lapte, din cand in cand. Abia seara ne gandim daca iesim, pe unde iesim si cu cine...
Ei bine, "obiceiul" a fost spart la initiativa iubitului meu, care de ceva vreme, imi promite electoral (fara sa-i fi cerut in mod specific) ca ma duce la sushi "ca e bun, e fain, e interesant.."
Mie imi place sa experimentez lucruri noi, totusi, nu ma bag asa orbeste, caut macar pe net cate ceva .... or' aceasta ieseala m-a dezarmat total: nu-mi bausem cafeaua, abia daca am apucat sa ma spal pe dinti, sa pun ceva decent pe mine si sa-mi prind traditionalul motz in varful capului - lucru pe care-l fac des, din lipsa de timp.
Deci nu am apucat sa verific nici macar atat:
material gasit ulterior, pe 9gag.

Totusi, cand am ajuns acolo, mi-a placut ambianta, servirea, culorile, muzica , mirosul, am intalnit si alti doi prieteni, cu care am impartit niste portii, ca sa fie varietatea mai mare si experienta cat mai placuta. Ce fain a fost, de la "miso" pana la desert - la care prietenul meu a avut ceva obiectii - am primit si bete pentru acasa, nu de alta, dar mi-ar prinde bine sa mai exersez, caci la un moment dat, simteam ca fac carcel la degete!
Chiar daca nu mi-am petrecut sambata cum am "planificat-o", multzam gagicului ca m-a scos in lume, am luat un pliant si am intins-o spre alte activitati, multumita de experienta avuta.
La iesirea din restaurant, concluzionam, multumita, ca ce frumoasa cultura, si mancare sanatoasa ... merita cateodata sa te lasi dus de val si sa incerci lucruri noi, ca doar ce rau poate sa-ti faca o mancare noua, ca doar nu te omoara! 
Pentru mine, experienta a fost de calitate, serviciile bune, ospatari amabili si atenti, locatie curata, luminata etc etc, nu ma mai repet ....
Insa nu am inteles de ce era nevoie, ca, o locatie asa interesanta, accesibila si bine plasata, sa aibe nevoie de o reclama asa agresiva: 

De cand pana cand si de unde pana unde orice om normal, mananca sushi in pozitia aia si in "vestimentatia" aia? De ce o femeie cu umarul gol, cu buzele intredeschise, cu ochii inchisi? Ce sa inteleg?

Sushi .... mancare
ce nu te omoara, ti-o intareste!

Wednesday 5 February 2014

I swallow rivers..... sau cum am stricat hitul verii

Daca ati dat o tenta sexuala acestui titlu.... atunci bine ati facut, ca fix asta si era.

Eu locuiesc la casa de dinainte sa ma nasc - am avut o aventura cu locuitul la bloc, insa n-a functionat si ne-am despartit - si binenteles, vara e anotimpul care iti rasplateste maturatul a sute de metri patrati de frunze, praf, petale de flori, si plantatul florilor, si sapatul in gradina si alte eforturi pe care le depui numai cand locuiesti la casa.
Vara imi beau cafeaua in curte, citesc, stau la soare, spal covorul "calumea" ... nu sufar din cauza caniculei, ma bat cu pistoale cu apa, fac gratare, joc carti, table s.a.m.d. . Sigur ca nu fac asta de una singura, am tot felul de prieteni, colegi, vecini cu mine si frate-miu, care vin pe la noi.

Se face ca era vara in care Lykke Li a scos hitul "I follow rivers", si cum pe plaiurile noastre radiourile alcatuiesc un playlist in februarie si-l utilizeaza obsesiv in fiecare emisiune.... pana in decembrie, binenteles ca de-a lungul unei zile de stat prin curte, auzeam melodia asta de vreo 8 ori (mai mult decat necesar).
Apai, deja era prea mult, mult prea mult .. piesa suna bine, are ritm, clipul te lasa cu lacrimi in ochi (la inceput, ca dupaia ti se face scarba de mucii aluia, de la sfarsit) ... ce sa zic, produs de produs, piesa de piesa. 

La un moment dat, bem o cafa, jucam table ... si dupa a patra oara difuzata, ma pun si cant eu antitalent, sa se usuce florile-n ghiveci, asa in batjocura "I I swallow, I swallow you/ deep throat baby/ I swallow you".

Bwahahahahahahah izbucnim cu totii,  "bolunda mica" zic prietenii!

......................... trece ziua.

Dupa vreo cateva saptamani... la un gratar, dam drumu' la radio, sa nu-i fie urat capitanului de vase (adica celui care spala vasele, in bucatarie - eu) si vine furios una bucata baiat "ba man (adica eu), mi-ai stricat vara! Pai cum crezi ca ma simt eu acum cand sunt oriunde, intre oameni si canta melodia asta? Toti se batzaie pe ritm, numai eu stau vinovat si pacatos intr-un colt, ca imi vin in minte versurile tale!"

"curses!" zic, with a devilish smile ....

Si acum, cine mai poate, enjoy !

Tuesday 4 February 2014

Super Bowl 2014

hello hello
Mare deliciu mare, cand am descoperit link-ul cu reclamele de la super bowl 2014, mai ales ca am prins si cateva articole prin presa "mondena" despre vedete care au facut deliciul publicului de acolo. Astea m-au facut si mai curioasa si am deschis cateva sa le vad asa... pe bucati
Pac! imi zic "asta e material bun de dezbatut", dar fiind vorba de un volum mai mare de filmulete .... am zis ca nu ma pun acum sa scriu impresii despre fiecare in parte, plus ca unele nu reprezinta aria mea de interes.

Asadar, le-am urmarit pe astea si mi-am facut o lista cu impresii de-ale mele.

Din totalul de acolo eu am asa:

1. clip prost, stupid, aiurea, degeaba .... = 15 cazuri
2. sexist = 5 cazuri
3. sentimental = 10 cazuri
4. calitate buna = 8 cazuri
5. mesaj misto = 11 cazuri
6. funny = 16 cazuri
7. cu vedete si atat = 7 cazuri
8. scarboase = 5 cazuri
9. instigator ( la diverse actiuni) = 4 cazuri.

Unele materialele se incadreaza la mai multe categorii, iar altele niciunde.

Am gasit marci care aveau o reclama super faina si alta dezamagitoare, parca nu ar fi fost aceeasi firma. Sunt curioasa sa aflu si ceva behind the scenes, cum au ajuns sa creeze reclamele alea si de ce.

Enjoy, si astept topurile voastre.
kiss kiss

Thursday 30 January 2014

La putini ani, domnule Caragiale!



La putini ani domnule Caragiale!
Ce, va mirati?
De unde sa stiu eu ca azi il sarbatorim pe "cel mai mare dramaturg roman", credeti ca eu am timp pentru asta? 
Nu am timp! 

Sunt foarte stresata, nu-mi ajunge timpul sa fac mai nimic. De cand ma trezesc dimineata si pana pun capul pe perna, seara, sunt contratimp! Credeti ca e usor sa fi ca mine in vremurile astea? Imi ia cel putin o ora in fiecare dimineata, sa imi pun machiajul si sa-mi fac parul si sa ma decid ce imbrac, ca sunt atatia factori de luat in considerare! Trebuie sa port ceva nou, ceva ce nu are toata lumea si cu siguranta ceva ce nu am mai purtat in ultimele zile, ca nu pot sa ma repet, sa ma vada colegii ca port aceeasi haina de nu stiu cate ori, dumnezeule! 
La make-up nu e asa complicat, ca de cand mi-am pus gene si mi-am tatuat sprancenele, fata mea are mai multa expresivitate, dar culorile sunt mai greu de pus, ca abia reusesc sa ma obisnuiesc cu unghiile astea false, ieri era sa-mi scot un smoc din extensiile ce le-am pus de saptamana trecuta, mi s-a agatat o pietricica de pe unghia inelarului ... offff! 
Oricum, pana ma obisnuiesc sa si scriu, mai dureaza... Ce daca nu scriu intimpul orelor, oricum gasesc pe net tot ce-mi trebuie, la fiecare materie, si diriga ma "protejeaza" de cand ne-am intalnit la solar si n-a avut uleiul la ea. E mai bine asa, decat vreuna care sa ne streseze toata ziua cu lectii si teme, si o demodata dinaia, care te pune sa citesti cartea autorului , in loc de ceva rezumat. Parca noi avem timp sa citim atatea... pffff
Hai ca va las, ma grabesc, v-am zis, ma intalnesc cu colega mea de banca, ne duce prietnul ei cu masina la o cafea si pe urma ne lasa la scoala, dar abia de la 10, ca de la 8 la 10 avem romana si cine dracu se poate concentra asa devreme la texte literare? Trebuie sa facem cumva, sa-i batem apropoul la tipu asta, sa facem ceva supermegaTARE de Valentine's, daca o respecta ... ne duce undeva scump, si dupa ore mergem la mall sa ne luam tzoale smechere, pentru party-ul de vineri .... si dupaia am promis vecinei ca-i  dau reteta de slabit , ce-am primit-o personal pe facebook de la Bianca Dragusanu, nebuna!
Stai sa-mi fac o selfie, pffff, ce bine mi-a iesit conturul la buze, imi da volum .... TAREEE! "share on facebook" ;)
.... si ce mai am de facut azi?.... de la vecina merg sa ma vad cu prietenii mei, avem atatea de povestit, nu ne-am vazut de duminica si sa-mi iau pastilele alea de la farmacie, sper sa mai prind deschis in zona. Doamne, deja mi-e plina ziua, nu pot sa cred. Pun pariu ca ajung acasa pe la 8-9 seara, deja e intuneric ... numai bine e liniste acasa si apuca mama sa gateasca ceva, parca vad ca iarasi face ceva scarbos si ieftin, cu prea multe calorii, dar in afara de asta e ok, ca, ieri a spalat si azi vrea sa calce, sa avem si noi hainele puse calumea, ca alta data atata spala la oalele alea "importante" si "scumpe" ca se face tarziu si nu imi las animic pregatit pe a doua zi, nu stiu ce face toata ziua! Eu n-am timp dimineata sa calc!

Asadar, "la putini ani!" domnule Caragiale, stati acolo in pamant si nu ne mai stresati cu momente si schite ca nu ne ajuta la nimic in viata, sunt alte vremuri acum! Am EVOLUAT!



Monday 27 January 2014

Planuri


Consider ca e bine, ca, la fiecare sfarsit de an sa ne facem o analiza personala in care sa cuprindem ceea ce am facut in anul respectiv, ce activitati am avut, ce realizari sau esecuri am avut, cum ne-am schimbat alegerile, atitutinea, prioritatile si asa mai departe. Cred ca ne ajuta sa fim mai constienti de noi, sa putem sa ne masuram cu noi insine, potentialul, gradul de maturitate si in ce masura evoluam. 

Eu fac asta de cativa ani ... de cand mi-am dobandit si o oarecare independenta fata de familie, si cuprind de obicei chestiuni de cariera, scoala, pregatire profesionala, experienta in diverse arii, apoi relatia cu familia si prietenii si relatiile personale, poate chiar si unele chestiuni care tin de aspectul fizic, pot sa spun ca ma ajuta sa-mi pastrez o viziune de ansamblu, sa-mi scuz si sa-mi acuz reusitele si esecurile si chiar sa-mi planific mai bine anul urmator. Asta si fac.

La fiecare inceput de an imi structurez lucrurile majore de care vreau sa ma ocup in anul respectiv, nu le inghesui, tocmai ca sa ma pot ocupa de ele si las si loc pentru chestiuni neprevazute, care, la randul lor, isi pierd sau castiga prioritatea in functie de "planul" meu pe anul respectiv.

Anul acesta am realizat ca pana acum planurile si analizele erau facute foarte subiectiv si ma priveau doar pe mine (scoala mea, cariera mea, salariul meu, dezvoltarea mea, relatia mea, familia mea etc) iar acum simt nevoia sa introduc in meniu si chestiunea "lucrurilor pe care le dau inapoi" ("invatamintele"). Mereu am considerat ca nu sunt suficient de matura si bine pregatita intr-o arie, incat sa ma pun sa dau sfaturi, sa predau lectii si de aceea nu am considerat ca am ceva de spus, ba mai mult, m-am abtinut de la a ma eticheta cu anumite pareri si pozitii fata de o tema. Probabil din cauza aceasta am si avut mai putine conflicte, dar totusi, oamenii din jurul meu ma considera o persoana cu care se poate sta de vorba pe cateva subiecte din care amandoi interlocutori sa aibe de castigat, amandoi sa plece cu o informatie si o parere sincera in urma discutiei.
Iata ca anul acesta am decis ca nu imi e teama sa ma pozitionez de o parte sau de alta, a unei dezbateri, nu mi-e teama sa imi exprim parerea, indiferent de feedback-ul pe care il primesc, si daca totusi pic in cap, pot obtine un cucui dureros care sa-mi aminteasca o vreme buna de ce il am, sau  chiar imi pot sparge capul, dar l-am spart pentru ca am spus ceva ce-mi apartine si ceva pentru care stau in picioare oricand. Am invatat sa-mi asum preferintele, raspunsurile, etichetele si la fel de bine am invatat ca nu trebuie sa ai cel mai inalt rang academic ca sa-ti exprimi in mod public parerea despre ceva. 
Stiu, stiu, romanul filosofeaza pe toate temele, e si medic, si avocat si un desavarsit politician sau mecanic.
Ei bine, eu nu sunt medic, avocat, politician, mecanic, tocmai de aceea nu astept ca exprimarea parerii mele sa se oglindeasca pe statul de plata de la sfarsitul lunii, dar poate, prin actiunile mele pot sa inspir si alte persoane sa faca sau sa nu faca cum fac eu, unele lucruri.

Linkul pe care l-am atasat in titlul acestui material m-a facut sa ma gandesc la niste lucruri:
- cineva, la fel ca mine, face o retrospectiva a ceea ce s-a petrecut cu un an inainte
- analizeaza plusurile si minusurile pe subiectul de interes
- lasa subiectul deschis la care ceilalti pot participa
- isi declara si asuma intentia materielului difuzat
iata ca nu pare asa de greu.

Stiu ca materialul abordeaza situatia din Statele Unite, dar cred ca putem lua exemplul originalitatii, a modului de abordare s.a.m.d. si sa-l punem in oglinda, intr-un mod productiv, cu situatia de la noi din tara.

Cele bune!


Tuesday 14 January 2014

CiocolatISME



Salut, mai tineti minte cand spuneam ca materialele din jurul nostru, chiar daca fac parte din campanii dedicate vanzarii unui banal produs, involuntar ne educa, nu doar ne informeaza despre produs?
CONTEXT
Merg intr-o seara intr-un magazin "de zona" cu bf, sa cumparam ceva "completari" la reteta pentru cina si fara sa mai luam cos de la intrare, ne miscam repede printre rafturi, purtand in mana maruntisuri ( pe langa produsul principal pentru care ne-am dus acolo, lucru care se intampla tot mai frecvent in ultimul timp, o fi din cauza reclamelor?). La un moment dat ajungem la casa, punem totul la scanat si asteptam ca vanzatoarea/casierita sa scaneze ... si daca tot eram in febra pungutelor irelevante pentru cina, ma vad cum intind mana spre un raft amenejat langa casa, plin ochi cu licuri de ciocolata calda.
"de cand n-am mai baut una....." imi zic, salivand, iau un plic  "oare este si alba, ca-mi plac emai mult" si mai iau un plic, care parea sa aibe altceva desenat pe el, si ca sa-mi dau seama daca e la fel sau nu citesc... It turns to be a joke ... ha ha aveam doua plicuri de ciocolata alba in mana, pe unu era un banc, pe celalalt .... si mai citesc unul de pe raft.
Oameni buni ... prima reactie a fost sa pun plicurile inapoi, mi-a pierit pofta " bag picioru' ! ", apoi stau si ma gandesc ... doar mi-am promis ca nu mai ignor subiectul.
Ajung acasa si-l rog pe tati sa citeasca un plic: "haha, funny" zice. Aham....

Iata cum vad eu lucrurile:
(sincer, nu stiu exact cate variante de glumitze sunt pe piata, eu astea le-am vazut)
1. marketistii "la festa" s-au gandit ca fetele nu au alceva de facut decat sa chiuleasca (de la scoala, liceu, faculta, job ...) si sa stea la cafele, cafelute si ciocoline dulci barfind si contempland superficialitati despre viata. Spun asta pentru ca in cele 4 mesaje fetele astea n-au un job, o treaba, un scop, ci stau la povesti, sau sunt in excursie, vorbind despre maritis sau barbati, deci ele, fac fotosinteza sau mai mult consuma decat produc.
2. lookul lor: sunt asortate, accesorizate, frezate si binenteles skinny fapt care ma duce of course, la superficialitatea de a pune accent pe look daca nu chiar subliminal mesaj ca asa ar trebui sa fie o fata cool. Deci fetelor ce mai asteptati, infometati-va!
3. personajul principal pare sa fie "desteapta" asta Laffy, care da sfaturi si pareri "funny si inteligente" dupa cum urmeaza:
a) Q:"Laffy ce trebuie sa fac daca un barbat nu vrea sa ma vada?"
A: "Stinge lumina"
- la prima vedere pare tare amuzant, dar totusi, asta vrem sa transmitem grupului tinta? Adica, tu, blondo , proasta, care esti, daca la "iuby" nu-i place fatzau' tau, poti sa-l faci si pe intuneric! ... si dupaia ca sa-ti treaca "amarul" poti sa bei o cioco calda.
b) Blonda: " Inca nu pot sa imi dau seama care este animalul meu preferat".
Laffy: "Eu, nu am niciun dubiu! O haina de nurca in dulap si un jaguar in garaj!"
- cu totii stim ca bancul original se termina cu "boul care le plateste pe toate", deci de aici ar trebui ce? sa deducem ca femeile sunt superficiale si mai mult decat atat, materialiste? Ca daca cumva blonda nehotarata nu si-a definit preferintele, o initiaza mult mai experimentata Laffy? Si ca tre' sa treci pe la mai multi taurasi pana gasesti boul?
c) Q: "Care e diferenta intre un sot si un iubit?"
A: "cam 20 kg"
- iarasi un banc fumat, care vrea sa arate ca de fapt institutia casniciei si codul familiei nu mai are nicio valoare, iar femeile nu mai lupta pentru uniunea unei familii, pentru calitatea si statutul pe care ti le ofera o casnicie, pentru dragostea si respectul reciproc ce se naste in sanul familiei, ci mai degraba se preocupa de singura diferenta intre un barbat singur si unu' insurat, si anume cele 20Kg pe care le pui dupa casatorie. Adica omul nu mai face niciun alt efort, decat cel de a manca pana nu-si mai vede p%&a si pe noi asta ne doare, ca femei, ca de fapt omul de langa noi, nu mai arata bine, nu mai arata comercial .... Hm.... Sper ca reusesc sa redau, prin ton si punctuatie gradul ironic la care vorbesc, iar lumea sa inteleaga frustrarea si indignarea fata de aceasta campanie. Ia te uita domne ce procupari au inteligentele astea doua!
d) Q: "De ce doar putine femei vor sa jace fotbal?"
A: "Pentru ca este greu sa gasesti 11 femei care doresc sa se imbrace la fel."
- adica femeile sunt atat de superficiale incat se preocupa doar de cum arata si sunt atat de rautacioase si invidioase incat nu suporta ca cineva sa mai aibe lucruri sau produse pe care le au ele + femeile nu sunt un teamplayer. Adica oriunde duci 11 femei, risti sa ai parte de un mare circ, nu vei vedea unitate, respect si toleranta, dar la barbati asta vezi! Ce lectie valoroasa, nu-i asa? 
Iti place cum te indeamna "la festa" sa-ti apreciezi sotia, iubita, mama, prietena, fiica ... la o ciocolata calda?

CONCLUZIE:
Am baut cele 4 plicuri de ciocolata calda si voi mai bea cand imi convine ce citesc pe ambalaj!


O seara buna.

Thursday 9 January 2014

chilotISME



foto de pe google (http://img29.picoodle.com/img/img29/8/6/10/f_2fast2furiom_af4b4e7.jpg)

Eu sunt fan Paul Walker pentru ca pantaloni scurti sau chiloti lungi

Azi n-am chef sa filozofez, doar stau si ma intreb, cand au inceput astia sa faca filmul ... intre cei care au ales tinutele actorilor, cati erau barbati si cate erau femei, si daca da, de ce. =))


Tuesday 7 January 2014

feminISME

Uff, ce greu a fost sa pun titlul. Niciodata nu mi-a facut placere sa ma etichetez cu ceva anume ("rocker-ista", hahaha, basketbalista, manelista, pesedista si in special feminista). Mi-a fost intotdeauna greu sa accept diferenta dintre sexe, sa accept ca sunt discriminata, sa accept ca suntem "sexul slab", ca traim intr-o lume a barbatilor, bla, bla, bla, de fapt nici acum nu accept, doar ca sunt mai constienta de fenomen. Inca nu sunt sigura ca voi avea inspiratia necesara, abordarea corecta ( daca exista una), timp, chef si aptitudini sa continui vreme lunga cu acest subiect, dar mi-am zis ca trebuie sa fac asta pentru ca asa simt in ultimul timp, fara sa am pretentia la vreo eticheta.
Ca sa fiu mai concreta, am de gand sa scriu niste materiale prin intermediul carora voi atrage atentia asupra unor aspecte privind imaginea femeii in vremurile noastre.
Deci ppl, simt eu ca-i musai sa zic cu "voce tare" ca am ajuns la un nivel ridicat de "fucked-up-itate" si ca nu mai pot cu papushele astea din jurul meu, din filme, reclame, de pe facebook, din reviste, de pe tramvaie, de pe saci de ciment, de pe bradul de Craciun s.a.m.d., nu mai pot cu materiale promotionale care se vor cool, funny, sexy si mai stiu eu cum, doar ca sa vanda, si noi le luam drept etalon. Cred ca trebuie sa fin constienti ca aceste materiale ne educa copiii, prietenii, iubitii, fratii, tatii, colegii si chiar si pe noi. Din pacate educa prost, si ma gandesc, ca la un moment dat, de voi avea un copil, doi, trei, sapte ... nu vreau sa-i aud cu texte dinastea. Bun, imi zic, ii voi educa altfel, dar ce se intampla dupa ce ies pe usa casei si dau nas in nas cu restul lumii....?
Pe scurt, vreau sa atrag atentia asupra imaginii care se promoveaza in media vis-a-vis de rolul femeii in societate ( familie, job etc) pe care, in mod inconstient, de multe ori, o preluam, fara sa o mai procesam, ajungand sa ne comportam ca atare, atitudinea fiindu-ne subliminal indusa de mesajele care ajung la noi.
Asadar, voi relata si comenta, de-a lungul timpului, lucruri pe care le vad, le simt, le aud sau mi se par ....
Poate cu timpul imi voi imbunatati si modul de a va scrie.

sursa foto: http://singlemindedwomen.com/wp/wp-content/uploads/2009/04/smw-career-tool-work-strong1.jpg

Noapte buna.